La miniştri noi, directori noi: Ariton numeşte un nou şef la Transgaz

Autor: Roxana Petrescu 20.09.2010

La aproape o lună de la preluarea mandatului de ministru al economiei din mâinile lui Adriean Videanu, Ion Ariton face şi prima schimbare în ceea ce priveşte şefia unei companii din portofoliul instituţiei pe care o conduce.
Astfel, la vârful operaţiunilor Transgaz, companie cu o valoare de piaţă de 690 de milioane de euro, a fost numit Florin Cosma, director al dispecerului naţional de gaze naturale. Schimbarea directorilor vine în contextul în care, potrivit presei din Sibiu, Florin Muntean a demisionat de la conducerea Transgaz la sfârşitul săptămânii trecute, invocând motive personale. Muntean a preluat funcţia de director general al Transgaz în octombrie 2009 după ce mai ocupase această funcţie între anii 2005-2007.

Deşi de cele mai multe ori numirile de directori în fruntea companiilor de stat se fac pe criterii politice, presa din Sibiu notează faptul că actualul şef al Transgaz nu este implicat în politică, fiind angajat al Transgaz de peste zece ani, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii de conducere.
Reprezentanţii Transgaz nu au comentat schimbarea directorului general până la închiderea ediţiei.
Managementul din cadrul companiilor de stat a fost indicat în repetate rânduri de ana­lişti ca fiind unul dintre motivele care stau la baza performanţelor slabe atinse de acestea.
Deşi ideea instituirii unui management privat a fost prezentă de mai multe ori în discursul politicienilor, chiar Videanu spunând într-un ultim interviu din funcţia de ministru al economiei că-şi doreşte acest lucru, rezultatele concrete în acest sens întârzie să apară.

Videanu spunea că statul nu mai trebuie să fie un administrator, că va scoate la licitaţie internaţională managementul companiilor şi că Oil Terminal va fi primul exemplu. Până acum aceste lucruri nu s-au întâmplat, dar în schimb la sfârşitul lunii august a fost identificat primul caz de "management defectuos" al unei firme din subordinea Ministerului Economiei, directorul general fiind înlocuit. Este vorba de­spre Iprochim, un institut de inginerie chimică, cu afaceri de 2,5 milioane de euro în 2009. La alte companii, cum ar fi CNH, Termoelectrica, Oltchim sau SNLO, unde anul trecut pierderile au fost de ordinul zecilor de milioane de euro, managerii sunt încă în funcţie, nefiind deocamdată depistate cazuri de "management defectuos".
Transgaz este o companie vitală pentru sistemul energetic românesc, acesta fiind operatorul reţelei de transport al gazelor naturale. Prin intermediul Transgaz şi al proiectelor în care este implicată această companie, România încearcă să se interconecteze cu vecinii săi sau să participe la proiecte majore de interconectare, exemple concrete în acest sens fiind conductele Arad - Szeged, respectiv Nabucco.