„Merge şi aşa“ - scenariul în care se adânceşte mediul de afaceri românesc

În septembrie 2009 publicam în ZF articolul: Patru scenarii pentru mediul de afaceri: de la "Merge şi aşa" la "Colaps" şi de la "Lumea lui Putin" la "Restabilirea încrederii".
Pe baza rezultatelor din "focus grupurile" organizate cu oameni de afaceri sub egida AOAR, erau identificate scenariile posibile pentru mediul de afaceri din România până la sfârşitul anului 2012.
Analiza pornea de la faptul că economia românească se află prinsă în cuplul de crize creat de criza internaţională şi de "criza noastră" (constând în principal în disfuncţionalitatea instituţiilor statului român).
În privinţa forţelor care determină schimbarea în economia românească o primă concluzie a fost că factorul geopolitic a fost determinant, prevalând asupra rolului jucat de elitele locale.
Forţa care determină schimbările în mediul de afaceri va fi şi în perioada următoare procesul de convergenţă al economiei româneşti la Uniunea Europeană. Acesta va continua să egalizeze preţul factorilor de producţie şi va determina aceleaşi mişcări de migrare a forţei de muncă (datorită diferenţelor de salarii), a investiţiilor străine (în active ale căror preţuri nu s-au aliniat încă la cele europene, îndeosebi în active agricole) etc.
O altă concluzie desprinsă din "focus grupuri" a fost că elitele nu se asumă în procesul de construcţie instituţională, autoritatea şi responsabilitatea deciziilor "dure" fiind transferată întotdeauna asupra unor instituţii internaţionale (FMI, Uniunea Europeană etc.).
Este ceea ce am numit "sindromul nevoii de domn străin".
La aniversarea unui an de la publicare constatăm că ne-am încadrat în scenariul pe care l-am numit "Merge şi aşa" şi pe care îl caracterizam în următorii termeni:
"Este unul din scenariile pesimiste de recesiune economică, pe fondul unei crize internaţionale ciclice, din care economia românească iese fără o transformare radicală a modului de funcţionare a instituţiilor statului. Economia de piaţă românească, cu ambiguităţile ei, continuă să «subziste», motorul fiind procesul nefinalizat de convergenţă la Uniunea Europeană."

Pe baza cercetărilor făcute în prima parte a anului 2009, concluzionam că evoluţiile previzibile ale economiei româneşti până la sfârşitul lui 2012 (în cazul acestui scenariu) sunt:
n Iniţiative eşuate sau cu rezultate discutabile de modernizare a administraţiei publice, inclusiv de informatizare.
n Tot mai multe semne de lipsă de responsabilitate în administrarea fondurilor la nivel local.
n Primele eşecuri mediatizate, în implementarea unor proiecte bazate pe finanţări europene.
n Înregistrarea de falimente ale unor firme cu capital autohton şi retragerea unor investitori străini cu resurse financiare limitate sau care au dificultăţi în propriile state.
n Continuă migrarea forţei de muncă româneşti în străinătate.
n Investiţiile în resurse regenerabile sunt la modă, iar o parte din capacităţile mari de produse pe bază de energie eoliană intră în funcţiune.
n Primele investiţii semnificative din China.
n Adepţii neoliberalismului se împuţinează, se discută tot mai mult despre întărirea rolului statului.
n Aderarea la zona euro este un subiect activ, dar controversat în contextul unor deficite bugetare ridicate.
n Preţurile alimentelor, energiei sunt în creştere datorită faptului că pe plan internaţional creşterea economică s-a restabilit.
n Creşte preţul terenurilor agricole şi al accesului la sursele de apă.
n Mişcări sociale generate de închiderea unor capacităţi de producţie ce asigură ocuparea forţei de muncă în unele zone ale ţării sau de ambiguităţi în privinţa măsurilor de austeritate impuse diverselor categorii de funcţionari publici.
n Evoluţie în formă de U sau W.

Am stabilit de asemenea la data publicării articolului că:
"Semnalele prevestitoare pentru acest scenariu au fost date de creşterea numărului firmelor româneşti intrate în insolvenţă sau faliment. Accentuarea dezbaterilor publice privind oportunitatea unui nou val de privatizări reprezenta un alt semn prevestitor al faptului că intrăm în acest scenariu, în care statul are ca funcţii principale cea de garant al funcţionării economiei de piaţă şi al respectării acordului cu FMI".
Evoluţiile din ultimul an confirmă aproape perfect caracteristicile scenariului pe care le stabileam în septembrie anul trecut.
Este de remarcat însă că datorită incertitudinilor privind reluarea creşterii pe plan internaţional nu a avut loc o creştere a preţurilor materiilor prime la nivelurile previzionate (spre exemplu, preţul petrolului nu a atins nivelul de 100$ ). Există însă o tensiune permanentă creată de aşteptările privind explozia preţurilor produselor alimentare.
La peste un an de la publicarea acestui scenariu se pot identifica două trenduri majore în privinţa forţelor care determină evoluţia mediului de afaceri în România:
Prima este că, driverul, forţa care trage înainte economia românească, respectiv procesul de convergenţă la Uniunea Europeană şi-a slăbit mult din intensitate.
Problemele legate de zona euro, de situaţia Greciei au făcut ca factorii geopolitici care trăgeau înainte dezvoltarea economiei româneşti să slăbească în intensitate.
Europa nu s-a mai putut concentra atât de mult asupra integrării noilor veniţi, prioritatea fiind asigurarea stabilităţii zonei euro.
Stabilindu-se o serie de cazuri de intervenţie excepţională şi acordându-se excepţii "de urgenţă", autoritatea morală a instituţiilor europene a fost erodată de "pragmatismul salvator".
Acest pragmatism a susţinut indirect şi economia României care nu ar fi putut supravieţui izolată de partenerii europeni, dar a dus la o diluare a forţei reperelor de reformare a instituţiilor româneşti după modelul instituţiilor europene.
Treptat are loc o degradare a percepţiei asupra instituţiilor europene.
Regulile fiscale impuse în tratatul de la Maastricht şi-au pierdut primele din credibilitate, fiind adesea ignorate.
Au început să îşi dilueze din forţă regulile asupra acordării ajutorului de stat. Ele sunt tot mai des interpretate de unele state europene prin sofisme care să favorizeze campionii naţionali.
S-au erodat inclusiv autoritatea şi prestigiul Băncii Centrale Europene, care refuzând să urmeze exemplul anglo-saxon, de stimul prin quantitative easing la începutul crizei, s-a găsit încolţită de guvernele europene şi şi-a sacrificat independenţa pe altarul pragmatismului. În această situaţie, Europa nu a putut să impună "circuit breakers", nu a putut să reformeze sistemul.
Asigurările despre starea sistemului financiar european date de reglementatori (stress test) nu au mai fost credibile. Premisa covergenţei riscului între statele membre a dispărut şi din pieţele de obligaţiuni, dar şi ca reper de lucru pentru marii investitori.
Inconsistenţa morală pe plan economic
şi-a găsit ecoul pe plan social prin intervenţii de genul expulzării rromilor.
România nu poate supravieţui insular, dar fără repere europene, nu a putut implementa reforme structurale de mult necesare.
Guvernanţii români au ajuns în situaţia în care nu aveau nici farul european care să-i ghideze, iar complezenţa FMI-ului a dus la pierderea unui an şi risipirea de resurse semnificative fără realizarea de reforme structurale.
Condiţiile create de contextul european şi ambiguităţile în acţiunile FMI au creat suportul pentru dezvoltarea scenariului "Merge şi aşa" dincolo de aşteptările noastre iniţiale.
La nivel micro va apărea un interes mai scăzut din partea firmelor europene de stabilire a unor capacităţi de producţie în România. Se riscă astfel intrarea într-un cerc vicios: "Economia românească nu promite rate de creştere (datorită problemelor structurale şi de dezvoltare a cererii interne), în consecinţă firmele străine nu mai fac investiţii pe piaţa românească şi reciproc".
Agenţii economici (în principal cei mari) nu mai cred în "colaps", dar nici în creştere economică substanţială. Se generalizează sentimentul că urmează să intrăm într-o perioadă destul de lungă de "lâncezeală", de stagnare economică la nivel european.
Mediul de afaceri românesc e caracterizat de faptul că firmele care intră în insolvenţă sunt aproape exclusiv întreprinderi mici şi mijlocii, distrugându-se astfel lanţurile de creare a valorii la nivelul economiei.
În articolul iniţial menţionam că:
"În privinţa crizei internaţionale, a «crizei lor», este încă neclar dacă manifestările ei vor fi de tip ciclic - şi în consecinţă, semnalele actuale de reintrare în normal înregistrate în Statele Unite şi Asia reflectă în mod real intrarea crizei internaţionale în stadiul terminal sau dacă avem de a face cu o criză de tip structural, ale cărei efecte se vor vedea pe o perioadă mai lungă şi riscă să fie devastatoare."
Din păcate, acest sindrom al "neridicării ceţei" este prezent în continuare, cu o serie de nuanţări:
Pe de o parte este clar că nu se poate ajunge la colaps, întrucât există exprimată explicit disponibilitatea de intervenţie a statului (în primul rând în SUA) pentru salvarea economiei prin împrumuturi care transformă răul imediat într-un rău viitor (ale cărui forme de manifestare nu sunt deloc clare). Pe de altă parte, evitarea confruntării cu adevărul la nivel microeconomic prezintă riscul ca băncile să intre în procese de "evergreening" şi experienţa japoneză a deceniilor pierdute să fie reluată la nivel mondial.
Atitudinea guvernanţilor care refuză să accepte compromisurile impuse de austeritate devine şi atitudinea funcţionarilor bancari care refuză să impună falimentul asupra creditorilor. Guvernanţii refuză să-şi scadă "performanţele electorale", funcţionarii bancari refuză să-şi scadă "performanţele portofoliului de credite".
La un an de la elaborarea scenariilor privind evoluţia mediului de afaceri românesc până la sfârşitul lui 2012, constatăm că îşi pierd din tăria de model normativ pentru economia românească atât instituţiile europene, cât şi înseşi principiile economiei de piaţă. Aceasta se întâmplă în condiţiile în care elitele româneşti, în continuare, evită să îşi asume responsabilităţile în procesul de restructurare a economiei şi instituţiilor. Se produce astfel o adâncire a mediului de afaceri românesc într-o stare de lâncezeală economică în cadrul scenariului "Merge
şi aşa".

Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România şi membru în Consiliul de Administraţie al BCR