Rompetrol măreşte preţul carburanţilor cu până la 7 bani pe litru

Ziarul Financiar 21.09.2010

Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a carburanţilor a grupului Rompetrol, a majorat, marţi, preţul motorinei cu până la şapte bani pe litru şi pe cel al benzinei cu trei bani pe litru, potrivit datelor companiei citate de Mediafax.

Noile preţuri ale motorinelor EFIX şi Diesel Alto sunt 4,71 lei şi 5,05 lei.

Benzinele EFIX 95 şi Alto 101 costă 4,74 lei, respectiv 5,4 lei.

Preţurile carburanţilor vânduţi în staţiile Rompetrol pot varia cu +/- 5% faţă de cele de referinţă.