Starbucks, cu ochii pe spaţiile din centrul istoric

Autor: Cristina Stoian 21.09.2010

Starbucks, care operează opt cafenele în România, analizează posibilitatea de a deschide restaurante şi în zonele pietonale, una dintre variante fiind chiar centrul istoric al Capitalei, una dintre puţinele zone din Capitală care înregistrează un trafic şi încasări în creştere.
"Evaluăm posibilităţile de extindere în funcţie de cerinţele clienţilor. La început am intrat în centre comerciale, apoi la parterul clădirilor de birouri, iar dacă piaţa o cere, putem merge, de ce nu, şi în centrul istoric", a declarat Eleftheria Kallitsa, Retail Promotions Manager al companiei, fără a da detalii referitoare la viitoarele cafenele.

În prezent, compania a închis unitatea din centrul comercial Bucureşti Mall din Capitală, pe care o va muta în circa două luni în acelaşi centru comercial, noua unitate urmând să fie distribuită pe două etaje. În locul fostei cafenele va veni cel mai mare retailer de fashion H&M, pentru care dezvoltatorul mallului, Anchor Grup, a început deja construcţia unei noi extensii din lipsă de spaţiu. "Deocamdată noua unitate este în construcţie, iar în două luni va fi deschisă în apropiere de fosta poziţie, însă de această dată pe două etaje", anunţă Kallitsa.
Starbucks a avut anul trecut încasări de 3,8 milioane de euro, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în creştere cu 46% faţă de anul anterior. "Anul trecut am avut circa un milion de clienţi şi am vândut două milioane de cafele", a mai spus Kallitsa.

Brandul de cafea, care a fost adus la nivel local în aprilie 2007, prin intermediul unui joint-venture încheiat de Starbucks cu compania Marinopoulos, a ajuns anul acesta să deţină opt cafenele în Bucureşti, Timişoara şi Cluj, după ce a închis în 2009 prima unitate în centrul comercial Liberty Center din sudul Capitalei.
"După mai mulţi ani de creştere economică, România a intrat în cădere liberă din cauza crizei financiare globale, care a avut consecinţe dramatice din punct de vedere economic şi social. Asta a determinat companiile să apeleze la tăieri de costuri. La Starbucks am decis să ne menţinem oamenii, să oferim stimulente pentru creşterea vânzărilor", a declarat pentru ZF George Makridis, Retail Operations Manager al Starbucks Coffee Company pe România, Bulgaria şi Grecia.

Compania, care are circa 80 de angajaţi, anunţă că va continua dezvoltarea la nivel local, întrucât "România reprezintă o piaţă importantă, fiind una dintre cele mai dinamice din Europa Centrală şi de Est". La nivel internaţional, Starbucks a reuşi să deschidă, în 40 de ani de când este pe piaţă, 17.000 de cafenele, având 172.000 de angajaţi.