Toamna lui Marin Sorescu la Stockholm

Autor: Ziarul de Duminica 22.09.2010

Premiul Marin Sorescu pe anul 2010 va fi decernat joi, 23 septembrie, la ora 15.00, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Târgul de Carte Bok- & Bibliotek de la Göteborg - anunţă într-un comunicat Institutul Cultural Român de la Stockholm. Numele laureatului va fi dezvăluit cu ocazia ceremoniei de decernare. Vor participa la eveniment patru dintre membrii juriului - Dan Shafran, Jonas Ellerström, Gabriella Hâkansson şi Annina Rabe.
Premiul este decernat anual, în perioada toamnei, unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Valoarea premiului este de 50.000 de coroane suedeze. Trofeul este conceput şi realizat de artista Kuki Constantinescu.
Laureaţii de până acum ai premiului - Steve Sem-Sandberg, Nina Burton şi Peter Handberg - se vor întâlni duminică, la ora 11.00, tot în cadrul Târgului, pentru un seminar pe tema rolului crescând pe care îl joacă documentarea ştiinţifică în literatura suedeză contemporană.
În imagine - trofeul Sorescu, creat de artista Kuki Constantinescu. Foto - Cato Lein.

ULTIMA ORA. Laureatul Premiului Marin Sorescu pe anul 2010 este scriitorul suedez Carl-Johan Malmberg. Malmberg (n. 1950) este autorul a şapte volume de eseuri, versuri şi proză, cel mai recent dintre acestea fiind volumul "M. Möten med Mahler, Melville, Duras och och minnets atleter" (2009, "M. Momente cu Mahler, Melville, Duras şi atleţii memoriei"), care schiţează portretele mai multor personalităţi literare, artistice şi cinematografice. Printre distincţiile primite de scriitor se numără Premiul pentru eseistică Gerard Bonniers (2002), Premiul Academiei De Nio (2004) şi Premiul pentru eseu al Academiei Suedeze (2009). În trecut, Carl-Johan Malmberg a fost lector de istoria filmului la Universitatea din Stockholm şi producător de emisiuni radio.
Laureatul de anul acesta s-a declarat "încântat şi onorat de câştigarea Premiului Marin Sorescu: prin alegerea laureaţilor de până acum, premiul a reuşit să se impună pe scena culturală suedeză ca un important gest de rezistenţă. Împotriva devalorizării limbajului, a uitării şi a formulelor literare necizelate şi comerciale".