Polonia şi-a permis un curs flexibil
Spre exemplu, în Polonia banca centrală a permis zlotului să se
deprecieze liber şi a redus chiar dobânzile, pentru a stimula
economia, iar mişcarea a reuşit. În cei doi ani, Polonia a reuşit
să evite contracţia economiei, iar acum are chiar o creştere
solidă.
În timp ce la Bucureşti euro a urcat de la un minim de 3,1 lei,
atins în vara lui 2007, până la 4,34 lei în ianuarie 2009 - nivel
la care BNR a oprit creşterea, în Polonia a fluctuat între 3,2
zloţi (în iulie 2008) şi 4,75 zloţi (în martie 2009).
Deosebirea dintre România şi Polonia? În România, peste 60% dintre
creditele popu laţiei şi firmelor sunt în euro, iar preţurile chiar
şi la utilităţi sunt tot în euro, astfel că o creştere explozivă a
cursului ar fi împins pe mulţi spre incapacitate de plată.
Pentru stabilitatea preţurilor, dar şi a sistemului financiar, BNR
a ales să ţină cursul stabil şi ţine chiar şi acum dobânda-cheie la
leu la un nivel ridicat. Dobânda-cheie a BNR este la 6,25% pe an,
în condiţiile în care inflaţia anuală coborâse în iunie (înainte de
majorarea TVA) la 4,4%.
La începutul lunii septembrie, preşedintele Băncii Naţionale a
Poloniei, Marek Belka, spunea la un seminar organizat de BNR că
Polonia a avut "noroc" pentru că şi-a permis să lase zlotul să se
deprecieze, ceea ce a ajutat exportatorii să treacă mai uşor peste
scăderea pieţelor externe, dar şi să reducă dobânzile, întrucât
ponderea creditelor în valută nu era semnificativă. El a arătat că
în prezent se observă o creştere a creditelor în valută, pe care
banca centrală încearcă să o contracareze cu "măsuri
draconice".
A greşit BNR când a permis băncilor să vândă credite în valută
populaţiei?
"Privind retrospectiv, ne-am fi bucurat să nu avem credite în
valută. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că pentru un interval
de timp, şi situaţia se menţine, băncile nu au avut acces la surse
în lei pe termen lung. Statul român nu s-a preocupat să creeze o
piaţă pentru astfel de instrumente", spune Mihai Bogza,
preşedintele Bancpost şi fost viceguvernator al BNR.
El spune că la începutul anilor 2000, în mandatul său la BNR, a
încurajat băncile comerciale să acceseze finanţări pe termen mai
lung de pe piaţa de capital. BRD şi Raiffeisen, iar mai târziu
ProCredit, au aplicat această metodă, însă doar punctual.
Bogza spune că statul nu a venit însă să creeze o piaţă de titluri
pe termen lung (peste zece ani), preferând mult timp să se
îndatoreze pe plan extern sau pe scadenţe foarte scurte la intern.
Bogza spune că o soluţie directă ar fi grăbirea trecerii la euro,
dar notează că se ridică astfel întrebarea dacă România îşi poate
asuma ajustările rapide.