Între fantasy şi horror

Nu ştiu dacă o fi vorba doar de criza economică sau şi de una valorică, dar atât numărul, cât şi calitatea debutanţilor au scăzut simţitor în ultimii ani. Ca şi cum aşa-zisa generaţie douămiistă şi-ar fi epuizat resursele creatoare în prima parte a deceniului. Astfel încât, atunci când apare un debutant cât de cât talentat, e sărbătorit de întreaga critică - de toate calibrele şi pe toate vocile - precum un adevărat eveniment.

Ce-i drept, nu întotdeauna. Căci dintre cărţile apărute anul trecut, Şi Hams şi Regretel (Cartea Românească, 2009), romanul de debut al lui Matei Florian, a fost oarecum nedreptăţit. Incontinenţa verbală a autorului, cunoscut deja publicului ca (semi)romancier din Băiuţeii (cartea scrisă împreună cu fratele său Filip Florian), a zgâriat, într-un fel, auzul criticii şi ar putea irita şi mai mult urechile cititorului obişnuit. Deşi are o structură dialogală - cele şapte capitole par tot atâtea epistole către o iubită absentă -, întregul roman e construit ca un imens delir verbal în care vocea protagonistului e parazitată permanent de perspectiva unor creaturi imaginare. Simpaticii pitici Usi, Altfred sau Şi Hams Şi Regretel ataşează cărţii o ramă fantasy. Copilăriţi dar simandicoşi, cei trei fac parte din adevărate legiuni şi popoare de pitici, cu obiceiuri excentrice. Fără a mai pune la socoteală comunitatea eco a lui Usi sau ordinul PIC (Piticii Intelectuali Catanieni) din care face parte Altfred, excelent sunt descrise acţiunile aşa-zisului PRAF (Piticii Răzvrătiţi din Apartamentele cu Ferestre), responsabil pentru micile catastrofe casnice ale oamenilor ("picioare pare"): "Orice obiect de tipul monedă, pix, radieră, ac de siguranţă ş.a.m.d. care va ajunge în preajma unui membru PRAF va fi transportat la o distanţă apreciabilă de locul în care e de presupus că s-ar fi oprit. În felul acesta, picioarele pare vor avea o durată infinit mai lungă de căutare, soldată de obicei cu nedumeriri consistente şi invective ce fac deliciul amar al acestor semeni gri".

Dialogul dintre Filip şi Matei Florian continuă dincolo de Băiuţeii, căci ceea ce apropie Şi Hams şi Regretel de Zilele regelui e adeziunea la un imaginar minimalist, artizanal, doldora de amănunte seducătoare şi de vorbărie galantă. Conştient, cum zice englezul, că "devilʼ s in the details", Matei Florian e şi el un colecţionar de nimicuri pline de candoare. Protagonistul din Şi Hams Şi Regretel pare să recreeze un întreg univers de senzaţii pentru a-l trimite iubitei în plic. Dincolo de asta, însăşi maniera de a construi e asemănătoare celei din cărţile fratelui mai mare. Absenţa totală a epicului, lungile enumerări şi aglutinări de evenimente fac din Şi Hams şi Regretel un fantasy de atmosferă mai degrabă decât un fantasy propriu-zis. Convorbirile cu furnici, măgari sau câini, lungile disertaţii asupra meteorologiei, a substanţei colivei, elogiul plapumei şi a vântului, înscenarea unui meci de fotbal virtual, ne pun faţă în faţă cu un narator capricios şi dezorientat, care suferă de glosolalită cronică. Prea multe pasaje par simple jocuri lingvistice: "Apoi, cum libertatea de ordin mic, infimă în aparenţă, are valenţe infinite, m-am recules, am zâmbit, m-am adunat şi m-am scăzut, m-am înmulţit şi m-am împărţit, iar la sfârşitul acestor operaţiuni esenţiale, doar iluzoriu matematice, am dansat, doamnă, am dansat". Protagonistul nu vorbeşte doar pe mai multe voci, ci şi pe mai multe tonuri, de la alintat sau drăgăstos-calin, până la colocvial, arţăgos şi insinuant.
Pe de altă parte, lipsa de consistenţă a scenariului fantasy şi facilele calambururi stilistice ar fi pe deplin condamnabile dacă ele n-ar avea logică în imaginarul lui Matei Florian. Ostentaţia lor nu e strict ornamentală, pentru că utopia feerică din Şi Hams Şi Regretel se dovedeşte a fi o încercare eroică şi disperată de a masca răul existenţei. În spatele decorului fabulos - adevărată lovitură de teatru - stă de fapt istoria banală, deşi tragică, a protagonistului şi a iubitei sale Cristina. Ceea ce se anunţa ca un fairy-tale în care un prinţ melancolic şi retras încalecă toate mijloacele lingvistice posibile pentru a suprima distanţa faţă de obiectul adoraţiei se dovedeşte a fi un tragic dialog cu lumea de dincolo. Printre aburii basmului încep să se întrevadă, treptat, detaliile crude ale relaţiei dintre cei doi: nepăsarea lui narcisistă, permanenta ei pisălogeală, suspiciunile de trădare şi, în sfârşit, sinuciderea sub ochii impasibili ai bărbatului. Depăşeşte posibilităţile unui debutant mediu - a observat-o deja Cosmin Borza ("Vatra", nr. 3/2010) - figurarea metamorfozei scenariului de fantasy într-un scenariu de horror. Pe măsură ce avansăm în lectură, vocea delirantă devine tot mai sarcastică şi mai ameninţătoare, numărul actorilor se împuţinează, rolurile se redistribuie, măştile se amestecă, fardurile încep să se scurgă de pe obrazul personajelor. Acei mirifici pitici sunt înghiţiţi total de vocea bărbatului muribund, dezvăluindu-şi natura iluzorie. Singurii protagonişti ai acestui bizar roman al iubirii, al iluziei şi al morţii sunt, de fapt, bărbatul-Regretel şi Cristina-Tristina (infidela femeie-pitic).

Crudul deznodământ motivează alunecările de teme şi de limbaj. Citite retrospectiv, aproape toate conglomeratele haotice de imagini din Şi Hams Şi Regretel devin simboluri pregnante. Din simplă cochetărie conversaţională, sensibilitatea bărbatului la schimbările de temperatură devine patologică (marcând evoluţia "frigurilor" şi a delirului), iar lunga digresiune despre colivă, o modalitate de a conştientiza dispariţia iubitei. Întregul roman poate fi citit, de altfel, ca anamneza acestei morţi, o încercare disperată de a se acomoda la realitatea ei. "Aberaţiile" despre piruetele Cristinei, prezente în discurs încă de la începutul romanului, nu sunt decât modalităţi alegorice de a descrie - şi de a accepta - episodul morţii: sub pana calofilă a prozatorului, femeia se aruncă de la fereastră nu din voinţă proprie, ci dintr-o fatală pierdere a gravitaţiei în timpul dansului. Şi tocmai când credeam că romanul evoluează spre o catastrofă totală, Matei Florian îşi ambiguizează din nou, prin alegorie, naraţiunea. De fapt, nu atât îmbinarea de fantasy şi horror e importantă în Şi Hams Şi Regretel, cât revelarea primului în miezul ultimului şi invers. Deşi patetic, splendid (citabil în întregime) e capitolul final al romanului, care descrie moartea protagonistului ca formă de accedere la lumea transcendentă a Piticului Alb. Bărbatul moare în zorii unei zile luminoase şi eterne, păstrând în auz ecoul celui mai firesc salut, dar care consfinţeşte reconcilierea de dincolo: "Bună dimineaţa".
Păcat doar că delirionismul lingvistic nu se resoarbe total în motivaţia adâncă a ficţiunii. Dacă va şti să-l gestioneze superior în următoarea carte, Matei Florian poate deveni unul dintre cei mai puternici prozatori de azi. Spre deosebire de livrescul minimalist al lui Filip Florian, un scriitor deja sigur pe stilul său dar destul de liniar, cel al lui Matei e mai stratificat: are, adică, un potenţial de gravitate metafizică ce merită pus în valoare.

Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şi istoric literar, redactor al revistelor Cultura şi Vatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.