Se ascute lupta galeriilor de clasă!

Dl Radu Boroianu, după o retragere soft de la Artmark (casă de licitaţii dublată de galeria propriu-zisă ArtSociety), a deschis joi, 16 septembrie 2010, European Art Gallery*, un brand mai vechi, suspendat pentru o perioadă de iniţiatorul său, dl Mihai Covaci. Acum, EAG "redebutează pe scena galeriilor bucureştene într-o compoziţie partenerială nouă, cu un proiect înnoit şi haine pe măsură. Radu Boroianu, Mihai Covaci şi Jan De Maere îşi dedică priceperea şi pasiunea unei soluţii speciale de anticariat pentru artele plastice şi decorative europene dintre secolele XVI şi XX."

Iniţiativa semnată Boroianu, Covaci şi De Maere este, oricâtă greutate, experienţă şi prestigiu ar avea cei trei, destul de temerară. O simplă plimbare pe strada Covaci, artera numărul 1 a micilor anticariate bucureştene, poate lămuri pe oricine că nu ne aflăm într-un moment fast pentru comerţul de artă. Magazinele fie s-au închis, fie pun în rafturi veştede piese de brocantă. Este, desigur, un efect al crizei şi al lipsei generale de bani, dar şi al rivalităţii "cordiale" dintre casele de licitaţii şi anticariate, dintre negustori şi auctioneers. Cum spunea cineva, profesia de anticar a suferit o răsturnare ecologică: materia primă pe care o reprezintă marfa "artistică" s-a rarefiat, iar piesele de calitate, inedite, sunt pe cale de dispariţie; comerţul de artă manifestă tendinţa de a funcţiona în circuit închis. Din acest punct de vedere, casele de licitaţie dispun de un atu considerabil, pentru că au, în băncile lor de date, o listă confortabilă de clienţi, cărora le cunosc gusturile şi posibilităţile financiare. În plus, benefiază de un foarte serios sistem de marketing. În spaţiul acestei concurenţe (care, să fie bine înţeles, se manifestă pretutindeni în lume), anticarii îşi joacă, cu pricepere diferită, cărţile câştigătoare: nuieluşa de alun cu care se duc fix la particularii care deţin piese necunoscute şi, mai ales, faptul că au cicluri de vânzare continue, cu spaţii de expunere permanente, spre deosebire de casele de licitaţie, care organizează doar câteva mari vânzări tematice anuale. În plus, pot aduce obiectul râvnit în casa potenţialul cumpărător, pentru ca acesta să-l aprecieze in situ.
Dl. Radu Boroianu şi partenerii săi încearcă să dezvolte amorsa tehnologică, să apese pe pedala de marketing care lipseşte confraţilor anticari şi să modernizeze un tip de negoţ care încă mai funcţionează, la noi dar şi aiurea, după cutume prăfuite. AEG are un site în construcţie, ce îi va asigura comunicarea pe sensurile vânzător/ intermediar/ achizitor şi, pe de altă parte, doreşte să restaureze încrederea - elementul, poate, cel mai important în negoţul cu artă al zilelor noastre. Lucru pe care speră să-l pună în lucrare prin inaugurarea, în spaţiul galeriei, a unui laborator de expertiză "ce adaugă ochiului experimentat al specialistului o cameră Nir Color de reflectografie pentru razele infraroşii şi ultraviolete, precum şi un sistem de de analiză a compoziţiei minerale a substanţei picturale sau scupturale pe baza razelor X, celebrul Niton". Prin parteneriat cu clinicile Sanador, acestor metode de expertiză li se va adăuga şi verdictul unei radiografii. Altfel spus, galeria-anticariat va încerca să diminueze riscul de falsuri (care au invadat piaţa de artă românească), combinând tehnica de ultimă oră cu ştiinţa experţilor (dar şi simţul lor pentru inefabil) şi va oferi certificate de garanţie pe care, acum, le pot pune la dispoziţie exclusiv instituţiile muzeale, pentru bunurile patrimoniale. Această modificare de strategie este, de fapt, o propunere de schimbare radicală a gândirii negustorului tradiţional, a celui care încearcă, cu bani puţini, să obţină beneficii majore. Investiţiile costisitoare se acoperă greu, în timp lung, dar "repară" de la rădăcină încrederea în autenticitatea bunurilor oferite spre vânzare, şi în autoritatea vânzătorului, care iese din condiţia de samsar. Fruntariile, încă fragile, dintre anticariatul de tip talcioc, de unde se pot obţine chilipiruri dar şi "plase" uriaşe, şi anticariatul profesionist, tehnologizat şi dotat cu expertiză de calitate înaltă, par, acum, că îşi vor redesena defintiv profilul.
Revenind la marketing, cealaltă unealtă pe care AEG doreşte s-o folosească în atacarea pieţii, se cuvine menţionată intenţia de readucere "în interiorul culturii româneşti a artiştilor de renume stabiliţi în străinătate" printr-o serie de expoziţii eclatante (serie deschisă acum, la momentul debutului, de aducerea pe simeze a lucrărilor lui Nicolae Maniu, despre care vă oferim detalii în rubrica noastră Top Galerii), precum şi aceea de coborâre a artei în spaţiul public: e vorba, aici, despre prelungirea parteneriatului strategic cu Sanador, constând în ornarea spaţiilor de socializare ale clinicilor cu opere de artă aparţinând artiştilor români contemporani. Un demers educativ cu bătaie lungă...

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.