De ce românii plătesc la fel pe benzină ca şi occidentalii, deşi salariile sunt de 5 ori mai mici şi România are rezerve de petrol?

La mijlocul lunii septembrie, un litru de carburant din România reprezenta circa 90% din preţul mediu practicat la nivelul Uniunii Europene. În acelaşi timp, salariile minime ale românilor reprezintă cam 20% din media statelor membre.

Statisticile europene arată că de la începutul anului şi până în prezent, preţul în euro pe litrul de benzină a crescut cu 11,8%, România având a cincea creştere în ceea ce priveşte acest tip de carburant la nivelul celor 27 de state membre, mai mare decât cea înregistrată în ţări precum Austria, Spania, Germania, Italia sau Ungaria.

Motorina s-a scumpit şi ea cu 17,3% în euro, aceasta fiind la rândul ei a patra creştere din Europa, piaţa locală devansând state precum Bulgaria, Marea Britanie, Austria, Spania, Italia, Germania sau Ungaria.

Tot statisticile europene mai arată că în timp ce un român plăteşte un pic mai mult decât un luxemburghez pe un litru de motorină, salariul minim al acestuia este de zece ori mai mic.

Fără legături între venituri şi costuri

De fiecare dată, argumentele forte ale companiilor petroliere în favoarea scumpirilor sunt cotaţiile internaţionale sau evoluţia cursului de schimb al monedei locale faţă de dolar. Cât de corecte sunt însă acestea?

"Nu se poate face legătura între veniturile românilor şi costurile lor cu veniturile altor state europene şi costurile locuitorilor din aceste zone. Noi, cu veniturile pe care le avem, cumpărăm mai puţin din orice. Suntem mai sărăci, dar petrolul este o marfă internaţională şi trebuie s-o plăteşti ca atare", spune analistul economic Aurelian Dochia.

Potrivit datelor Petrom, cea mai mare companie din România, liderul pieţei petroliere locale, în primele şase luni ale anului preţul ţiţeiului ajunsese la o medie de 76,12 dolari pe baril, cu aproape 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind principalul motiv pentru care s-au scumpit simţitor şi carburanţii. Totodată însă, din punct de vedere economic lucrurile nu au stat mai bine pentru români, iar în a doua parte a anului situaţia se va înrăutăţi pe fondul măsurilor de austeritate luate de Guvern. Rezultatul s-a văzut imediat şi în vânzările de carburanţi prin benzinării: -6% în primul semestru, estimare de -10% pentru tot anul.

Nu vinzi sub preţ

În contextul în care cererea scade, de ce totuşi preţurile continuă să crească?

"Ar fi o piedere pentru naţiune să vinzi mai ieftin decât îţi dictează cotaţiile internaţionale, pierdere pentru veniturile unei ţări. Nu este o idee bună nici când vine vorba de petrol, nici când vine vorba de gaze naturale", spune Dochia. De altfel, impactul creşterii preţurilor s-a văzut imediat în rezultatele Petrom din prima jumătate a anului când profitul companiei a crescut de patru ori, iar veniturile s-au majorat cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce în ultimă fază înseamnă şi impozite mai mari la bugetul de stat. Împotriva politicii companiilor petroliere mai apare însă un argument. România produce aproape jumătate din petrolul pe care îl consumă local, nu ca alte ţări cum este de exemplu Germania care îşi acoperă cea mai mare parte a necesarului de consum prin importuri. Astfel, dacă nu se ia în calcul efectul fiscalităţii, care, potrivit jucătorilor de profil, reprezintă cam jumătate din preţul final la pompă, un litru de carburant în România costă mai mult decât acelaşi litru luat din Germania, deşi piaţa locală are rezerve de petrol, iar nemţii importă cam 90% din necesarul de ţiţei.

Avem rezerve de petrol. Aşa, şi?

"O temă reală în analiza preţului la carburanţi este aceea a eficienţei lanţului de aprovizionare, de la producţie până la pompa de carburanţi. Aici este o chestiune destul de complicată. Rafinăriile au costuri de producţie mari, iar aceste costuri de producţie devin mai suportabile odată cu creşterea capacităţilor de rafinare. Or, în România avem rafinării de talie redusă care au nevoie de tehnologii noi şi de investiţii majore. În acest context, am putea ajunge la concluzia tristă că ar fi mai bine să importăm decât să producem intern. Noi nu am evoluat cu timpul, am avut un deceniu în care am pierdut trenul".

Privatizări fără efect

Majoritatea rafinăriilor din România nu mai sunt în posesia statului, acestea fiind rând pe rând privatizate. Astfel, Petrom, cu toate rezervele şi cu unităţile de rafinare a intrat din 2004 în portofoliul grupului petrolier austriac OMV. Petromidia, o rafinărie cu o poziţie strategică lângă maulul mării, a fost vândută în 2001 către grupul Rompetrol, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu. Tot în 2001 are loc privatizarea rafinăriei Rafo Oneşti. În 1998 se privatizează rafinăria Petrotel din Ploieşti, acţionari majoritari devenind ruşii de la Lukoil.

În ciuda acestui întreg lanţ de vânzări de active, eficienţa rafinăriilor lasă în continuare de dorit, cel puţin în ceea ce priveşte investiţiile, acest lucru fiind vizibil la nivelul costurilor.

"Sunt unele rafinării care nu au fost vândute cum trebuie, care s-au privatizat degeaba pentru că investiţiile nu au fost suficiente", crede Aurelian Dochia.

Partea proastă este că analistul spune că nici de acum înainte lucrurile nu vor sta mai bine dintr-un motiv simplu: cu cât rezervele scad, cu atât costă mai mult să le produci şi să le procesezi. "Situaţia se va agrava. Rezervele sunt pe sfârşite, iar costurile vor fi din ce în ce mai mari mari", a conchis specialistul.