Opinie Dan Armeanu: Tensiunea clienţi-bănci, generată de imperfecţiunea pieţei bancare

Procesul integrării europene a pieţei bancare necesită îndeplinirea unor condiţii, iar una dintre acestea se referă la politica de concurenţă care, în concepţia UE, tinde spre cazul ideal al pieţei perfecte în scopul creşterii nivelului de competitivitate.

Pentru ca piaţa bancară să fie o piaţă perfectă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele caracteristici: omogenitatea produselor şi serviciilor bancare, transparenţa pieţei, atomizarea pieţei, libertatea de intrare-ieşire de pe piaţă şi descentralizarea deciziilor. În România, imperfecţiunea pieţei bancare, determinată de neîndeplinirea condiţiilor enumerate anterior, este puternic evidenţiată în această perioadă de tensiunea dintre clienţi şi bănci generată de existenţa unor clauze abuzive şi discreţionare în contractele de credit precum şi de intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010.

Omogenitatea produselor bancare presupune că, din punct de vedere al satisfacerii unei necesităţi a clientului, să existe o gamă atât de largă de produse bancare aproximativ similare calitativ încât clientul să întâmpine dificultăţi în luarea deciziei de cumpărare a acestora şi să-i fie indiferent de la cine procură un serviciu bancar sau consumul unui produs bancar să poată fi substituit prin consumul altui produs bancar. În condiţiile unei pieţe omogene, decizia unei bănci de a creşte comisioanele sau dobânzile bancare ar avea ca efect pierderea clienţilor. De exemplu, dacă piaţa bancară s-ar caracteriza prin omogenitate, atunci băncile ar fi renunţat poate singure la comisionul de rambursare anticipată deoarece, în dorinţa de a-şi majora cota de piaţă, s-ar găsi una care să-l elimine şi atunci şi celelalte ar avea un comportament asemănător pentru a nu fi penalizate de clienţi. Limitarea sau eliminarea comisionului de rambursare anticipată prin OUG nr. 50/2010 nu ar trebui să conducă la majorarea marjelor de dobândă, deoarece concurenţa este puternică între bănci, piaţa creditului este în stagnare, puterea de cumpărare a clienţilor este în continuă scădere din cauza crizei economice. Pe piaţa bancară se tranzacţionează o multitudine de produse şi servicii, dar, spre deosebire de piaţa mărfurilor unde un produs poate avea mai mulţi înlocuitori, produsele bancare nu pot fi substituite. Astfel, un credit de nevoi personale cu garanţii nu poate fi înlocuit cu un credit ipotecar sau linia de credit cu un credit de investiţii, deoarece au ca obiect satisfacerea unor nevoi diferite. Concurenţa pe piaţă bancară nu se realizează între societăţile bancare în general, ci între băncile care promovează aceleaşi produse bancare. Cu unele excepţii, practic produsele şi serviciile bancare sunt lipsite de omogenitate.

Transparenţa produselor bancare presupune că persoanele fizice sau juridice nefamiliarizate cu elementele de teorie şi practică bancară să înţeleagă informaţiile privind condiţiile aferente, iar acestea trebuie să fie accesibile, indubitabile, inteligibile şi vizibile. Un pas important în transparentizarea pieţei serviciilor bancare a fost introducerea OUG nr. 50/2010. Astfel, clienţii au posibilitatea să vizualizeze condiţiile contractului de credit cu suficient timp înainte de semnarea lui, precum şi toate costurile aferente creditelor, pentru a compara şi a alege. În acest sens, un alt pas necesar, dar nu şi suficient pentru fundamentarea deciziei de procurare a unui credit a fost obligativitatea introducerii dobânzii anuale efective (DAE). Dobânda anuală efectivă este necesară întrucât îţi redă o imagine asupra costului total al creditului, dar nu este suficientă pentru luarea deciziei dacă nu există o transparentizare a structurii dobânzii. Din această cauză, este posibil ca în situaţia a două contracte de credit la momentul încheierii acestora DAE să fie aproximativ egale, iar la finalul contractului suma totală plătită de client să difere considerabil. La aceeaşi valoare a dobânzii anuale efective, în condiţiile în care nu ar fi existat OUG nr. 50/2010, ar fi fost avantajaţi cei care au avut dobânda legată de EURIBOR şi nu de dobânda internă de referinţă a băncii sau cei care nu au avut comisioane care să acţioneze ca o dobândă. Unii bancheri susţin că din momentul introducerii DAE nu se poate vorbi de lipsă de transparenţă. Or, dacă ar fi existat doar DAE fără introducerea OUG nr. 50/2010, am fi vorbit de o lipsă de transparenţă, ceea ce ar fi condus la conservarea şi neatractivitatea pieţei bancare. În general, pe piaţa bancară, transparenţa este îndeplinită parţial pentru cei care nu au o pregătire economică datorită creşterii complexităţii produselor.

Piaţa bancară poate fi considerată atomizată dacă există un număr suficient de mare de societăţi bancare şi clienţi, iar mecanismele sensibile ale pieţei nu sunt influenţate de activitatea unuia dintre participanţi. Gradul de atomizare a pieţei bancare poate fi analizat atât prin numărul de bănci existente pe piaţă la un moment dat, dar şi prin gradul de eterogenitate din punct de vedere al importanţei activităţii acestora. În 2009, pe piaţă bancară din România îşi desfăşurau activitatea în jur de 40 de societăţi bancare dintre care primele zece aveau o cotă de piaţă de aproximativ 71,7%. În majoritatea ţărilor dezvoltate există sute sau chiar mii de societăţi bancare, iar primele zece concentrează mai mult de jumătate din piaţă. Deci nu se poate spune că piaţa bancară este o piaţă atomizată atât timp cât cea mai mare parte din piaţă este reprezentată de un număr restrâns de bănci.

Libertatea de intrare-ieşire şi descentralizarea deciziilor reprezintă alte caracteristici ale unei pieţe perfecte care nu sunt îndeplinite în totalitate pe piaţa bancară. Societăţile bancare pot în orice moment să intre sau să se retragă de pe piaţă, dar cu respectarea legislaţiei bancare, ceea ce reprezintă o condiţie şi nu o restricţie. Din punct de vedere al descentralizării deciziilor, fiecare societate bancară poate lua decizii în mod liber în funcţie de propriile obiective, fără ca aceste decizii să afecteze interesele clienţilor şi să fie în concordanţă, de asemenea, cu prevederile legislaţiei bancare. Supravegherea pieţei bancare revine băncii centrale şi este necesară datorită specificului activităţii bancare şi expunerii faţă de un număr mare clienţi. Piaţa bancară este o piaţă deschisă în care deciziile se iau în mod liber, iar obligaţiile pe care băncile trebuie să le îndeplinească din punct de vedere al legislaţiei bancare sunt benefice, deoarece au ca scop prevenirea insolvabilităţii şi protejarea clienţilor, astfel încât să se asigure funcţionarea în condiţii optime a pieţei.

Prof. univ. dr. Dan Armeanu, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori Academia de Studii Economice, Bucureşti