THR Marea Neagră a cumpărat Complexul Hotelier Silvia din Venus cu 4,7 milioane de lei

Autor: Adrian Cojocar 26.09.2010

THR Marea Neagră (EFO), firmă de turism controlată de SIF Transilvania, a achiziţionat recent Complexul Hotelier Silvia din staţiunea Venus în schimbul sumei de peste 4,7 mil. lei. Achiziţia s-a realizat prin intermediul unei licitaţii publice organizate de Administraţia Finanţelor Publice Mangalia. Complexul este situat pe o suprafaţă de peste 2.600 de metri pătraţi şi include un hotel de două stele cu 256 de locuri de cazare precum şi un restaurant. SIF Transilvania are o politică de modernizare a unităţilor de cazare din portofoliul propriu, pentru a duce de la un confort de o stea şi 2 stele la 3, 4 şi respectiv 5 stele. În ultimii ani SIF Transilvania a devenit cel mai mare investitor din turismul românesc. Acţionarii THR Marea Neagră au aprobat la finele săptămânii trecute propunerea conducerii privind majorarea capitalului social al firmei cu aproximativ 38,6 mil. lei, până la 57,9 mil. lei. Majorarea capitalului se va realiza prin încorporarea profitului obţinut în anii anteriori, în cadrul operaţiunii urmând să fie emise aproape 386 mil. de noi titluri la valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.