"Încă un test pentru capacitatea guvernului de a implementa unele din cele mai brutale măsuri de austeritate din Europa"

Autor: Radu Racu 27.09.2010

Ministrul român de Interne a demisionat luni, în urma unui protest neautorizat al polţiştilor, situaţie care testează capacitatea guvernului de a implementa unele din cele mai brutale măsuri de austeritate din Europa, scrie cotidianul Financial Times, în ediţia online de luni.

Blaga este al şaptelea ministru care părăseşte în mai puţin de o lună un guvern confruntat din ce în ce mai des cu oprobriul public, pe fondul politicii de austeritate care include tăieri salariale de 25% în sectorul public, notează publicaţia britanică.

Circa 6.000 de poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor au străbătut vineri Capitala într-un marş de protest neautorizat, încheindu-şi demonstraţiile cu scandări violente la adresa preşedintelui Băsescu, în faţa palatului Cotroceni. Traian Băsescu a anunţat în replică renunţarea la serviciile de protecţie ale poliţiei, întrucât gestul protestatarilor "subminează autoritatea statului".