Care este miza demisiei lui Blaga şi cine este noul şef la Interne

Autor: Adelina Mihai 27.09.2010

Traian Igaş, 42 de ani, liderul PDL din Senat, a fost numit ieri după-masă, prin decret prezidenţial, noul ministrul de interne. Demisia anunţată ieri dimineaţă de Vasile Blaga ar putea avea două motivaţii: fie preşedintele vrea să scape de ultimul om care îi mai putea ţine piept din vechea gardă a PDL (formată din triada Berceanu-Videanu-Blaga), fie este un conflict direct între Blaga şi Băsescu, care ar putea genera o criză politică gravă şi care ar putea pune în pericol aderarea României la spaţiul Schengen.

"Blaga nu este doar un simplu ministru, este o persoană foarte importantă din PDL, să nu uităm că Blaga a fost «buldogul» lui Traian Băsescu. Plecarea lui arată că acesta fie este nemulţumit de modul în care preşedintele i-a tratat pe poliţişti şi pe jandarmi, prin pedepsirea acestora (şi care a generat demisia a trei şefi de departamente), fie Blaga este în conflict direct cu Băsescu şi i s-a cerut demisia, fiind pedepsit pentru comportamentul poliţiştilor", este de părere profesorul Vladimir Pasti din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Demisia lui Blaga a atras alte demisii, a şefului Jandarmeriei Olimpiodor Antonescu, a lui Ştefan Pop (de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Informativă) şi pe cea a lui Dan Valentin Fătuloiu de la Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică, care îşi motivează gestul ca urmare a scandalului generat de marşul ilegal al poliţiştilor.

Vasile Blaga şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al administraţiei şi internelor, după ce poliţiştii au protestat vineri în faţa Administraţiei Prezidenţiale. Motivaţia sa a venit ca urmare a renunţării preşedintelui Băsescu la serviciile Poliţiei şi ale Jandarmeriei, acuzându-i de subminare a autorităţii statului.

Traian Igaş, noul ministru, s-a aflat din 2008 la conducerea grupului PDL din Senat, fiind preşedinte al Comisiei pentru regulament. Din 2007 încoace, el ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Arad.

"Demisia ministrului Blaga a fost o decizie normală în contextul evenimentelor care au avut loc în ultima perioadă în România. Să nu uităm că el a fost solidar cu întreaga echipă guvernamentală atunci când s-a decis reducerea salariilor bugetare, luând în considerare că veniturile personalului subordonat MAI au fost diminuate cu 40%, nu cu 25%, prin eliminarea unor drepturi", a spus Marian-Florian Săniuţă, vicepreşedinte în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor.

La începutul lunii iunie, preşedintele Băsescu a ameninţat vechea gardă din PDL - Blaga - Videanu - Berceanu că va discuta despre situaţia lor în partid şi la Guvern. Peste 6.000 de poliţişti au protestat vineri, nemulţumiţi de tăierea salariilor ca măsură de austeritate luată de Guvern pentru a se încadra în condiţiile acordului cu FMI.

"Este o afectare gravă a imaginii şi credibilităţii pe care Ministerul de Interne o are după epopeea din 2009, iar eu nu sunt de acord cu aruncarea vinii pe tot ministerul pentru ceea ce au făcut o parte din angajaţii din subordine. Preşedintele, împreună cu premierul Boc, care se află la conducerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, trebuie să ia măsuri, pentru că lipsa de încredere ar putea ameninţa aderarea României la spaţiul Schengen", a mai spus Săniuţă.

Imaginea Ministerului de Interne a fost afectată anul trecut şi de scandalul generat de schimbarea miniştrilor. La conducerea MAI s-au succedat în 2009 patru miniştri: Gabriel Oprea, Liviu Dragnea, Dan Nica şi Vasile Blaga. Primii doi - Oprea şi Dragnea - au demisionat la câteva zile după intrarea în funcţie, din cauza unor neînţelegeri legate de controlul unui serviciu secret al Internelor. Nica a plecat după nouă luni de coordonare a miniştrilor din PSD, în locul său venind Blaga, din partea PD-L.

Noul ministru are bijuterii în valoare de 7.000 de euro

Licenţiat în Drept la Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, cu un master în domeniul managementului şi finanţării în administraţia publică, Igaş nu a mai deţinut funcţii importante în structurile referitoare la administraţia publică.

În perioada 2004-2008, el a fost deputat şi vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teriotoriului şi echilibru ecologic. El a mai ocupat diverse funcţii de consiler în Arad, ajungând în Parlament în 2008. În 2007, el a fost preşedinte al Filialei Europene a Parlamentarilor Lumii pe Habitat. El are un apartament şi o casă în Arad, două maşini (un Opel din 1995 şi un Volkswagen din 2000) şi bijuterii în valoare estimată de 7.000 de euro, potrivit declaraţiei sale de avere publicată pe site-ul Senatului.

Înainte să intre în politică, el a fost director tehnic la firma Astalegno şi administrator al firmei Costellor 2000, ambele cu activităţi în prelucrarea lemnului.

Supărat pe poliţişti, şeful statului a stat la semafor

Preşedintele Traian Băsescu a fost văzut şi filmat ieri-dimineaţă de jurnalişti pe lângă Palatul Victoria vorbind la telefon în timp ce aştepta la semafor.

Începând de vineri-seară, Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele MAI să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, supărat că unii angajaţi ai ministerului au participat la un marş ilegal de protest.

Potrivit Mediafax, care îl citează pe Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, şeful statului ar fi încălcat legea circulaţiei pentru că a vorbit la telefon în timp ce conducea.