Herta Müller, în dialog cu Gabriel Liiceanu: Eu nu vreau să fiu scriitor, eu nu am de ales

Ziarul Financiar 28.09.2010

Herta Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, a declarat luni seara, la Ateneul Român, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, că nu şi-a dorit niciodată să devină scriitoare, ci a fost obligată să scrie pentru a înţelege ce se întâmplă cu viaţa sa, scrie Mediafax.

Scriitoarea Herta Müller este prezentă la Bucureşti pentru a participa, luni şi marţi, la o serie de evenimente care marchează lansarea, la Editura Humanitas, a unei serii de autor care îi este dedicată. Evenimentele dedicate scriitoarei fac parte din campania care marchează 20 de ani de la fondarea editurii.

În acest sens, luni seara, începând cu ora 19.00, Herta Müller a participat, la Ateneul Român din Capitală, la o lectură publică şi un dialog cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas.

Venirea în România a celebrei scriitoare a făcut ca Ateneul Român să devină neîncăpător, la cel mai important eveniment din cadrul vizitei Hertei Müller la Bucureşti: o lectură publică, urmată de un dialog cu filozoful Gabriel Liiceanu. Citiţi mai mult despre lectura publicăa Hertei Muller de la Ateneul Român pe www.mediafax.ro