De ce se luptă Mircea Mihăilescu şi verii Duşu pentru controlul Socep Constanţa

Autori: Adrian Cojocar , Andrei Chirileasa 28.09.2010

Grupul Transport Trade Services (TTS), controlat de omul de afaceri Mircea Mihăilescu, încearcă preluarea operatorului portuar Socep Constanţa pentru a-şi extinde gama de servicii în sectorul transporturilor. TTS are însă ca adversar grupul Celco, deţinut de verii Duşu, care au plătit deja circa 13 mil. euro pentru a ajunge la 43% din Socep.



TTS este unul dintre cei mai mari operatori de transport din România acţionând mai cu seamă în zona transportului naval prin intermediul flotei fluviale deţinută de compania Navrom şi pe segmentul de transport feroviar prin firma Transfer International Spedition (TIS).

Grupul mai deţine un operator portuar de mărfuri tip vrac în Constanţa, TTS Operator, care operează peste 2 mil. tone anual şi dispune de silozuri pentru depozitare.

La finele săptămânii trecute, TTS a achiziţionat 10,2% din acţiunile Socep Constanţa (SOCP) de la SIF Oltenia (SIF5), pentru circa 3,28 mil. euro, ajungând unul dintre cei mai importanţi acţionari, cu o deţinere de 13,85% din companie.

Pentru a prelua controlul Socep, TTS are nevoie de pachetul de acţiuni deţinut de verii Niculae şi Ioan Duşu, proprietarii producătorului de BCA Celco Constanţa, care au ajuns să deţină circa 43% după ce au mai cumpărat luni un pachet de 7% din acţiuni. Celco, unul dintre principalii producători de BCA din România, a acumulat peste 30% din Socep în 2008, însă Niculae Duşu declara atunci că este o investiţie de portofoliu şi că nu se va implica în management.

Un alt acţionar puternic al Socep este omul de afaceri Stere Samara din Constanţa, care a cumpărat tot în 2008 circa 18% din companie. El a susţinut până acum strategia Celco de la Socep. Dacă îi cumpără acţiunile lui Samara, TTS se apropie de pragul de 33% şi poate lansa o ofertă de preluare a companiei.

Miza este 5% din transferurile de mărfuri în portul Constanţa

Portul Constanţa este poarta de intrare şi de ieşire a mărfurilor din ţară, iar necesitatea amplasării într-o zonă accesibilă pentru încărcarea şi descărcarea navelor face dificilă crearea de noi operatori, investiţiile fiind foarte costisitoare. Din această cauză, oamenii de afaceri care desfăşoară trafic în port se bat pe puţinii operatori existenţi.

Pe lângă activitatea de transport al mărfurilor vrac, Socep are avantajul că operează şi pe segmentul de containere fiind unul dintre cei patru operatori care activează pe acest segment pe raza portului Constanţa. Socep realizează circa 5% din operaţiunile de manevrare a mărfurilor în portul Constanţa.

"Probabil că există o necesitate de extindere a operaţiunilor TTS în portul Constanţa", spune Constantin Hârţan, directorul general al Navrom Galaţi şi care deţine 5% din acţiunile Transport Trade Services.

De aceeaşi părere este şi Viorel Panait, directorul general al operatorulul portuar Comvex Constanţa, care spune că TTS are capacitatea să controleze afluxul de mărfuri din zona portului Constanţa.

"Achiziţia de acţiuni Socep cred că face sens pentru Transport Trade Services pentru că desfăşoară o activitate de transport mare atât fluvial prin flota Navrom, cât şi feroviar, iar un operator portuar în zonă le oferă o oarecare stabilitate. Este o platformă de containere, poţi să adaugi metale pe ea. Mihăilescu este un geniu în materie de comerţ şi logistică şi sunt convins că are o logică afacerea asta, însă eu cel puţin n-aş plăti 30 mil. euro pe Socep", spune Panait. El a precizat că TTS transportă marfă şi pentru producătorii de îngrăşăminte, cum ar fi grupul Interagro al lui Ioan Niculae.

Socep a pierdut în ultimul an şi jumătate aproape tot traficul de containere, din cauză că Dubai Port a dezvoltat în portul Constanţa un terminal modern denumit South Constanţa Terminal, care are avantajul că poate acosta nave de mare capacitate şi dispune o capacitate de operare mare, iar în contextul scăderii traficului maritim şi fluvial pe fondul crizei, cea mai mare parte a clienţilor s-au îndreptat către acest terminal. Totuşi, odată cu revenirea economică şi traficul în port va beneficia, iar prin controlul operatorilor portuari, jucătorii din transport pot să-şi controleze mai bine costurile.

Operatorii portuari, ţinte foarte disputate

În ultimii ani operatorii portuari au făcut obiectul unor tranzacţii importante, investitorii plătind zeci de milioane de euro pentru un pachet minoritar.

Firma Solidmet, controlată de doi oameni de afaceri locali, Liviu-Marin Muntean şi Corneliu Idu, s-au războit doi ani cu cel mai mare producător de oţel din lume, ArcelorMittal, pentru controlul operatorului Convex Constanţa (CMVX). Grupul internaţional a făcut o ofertă în valoare de 42 mil. euro pentru a prelua integral Comvex, după ce a plătit anterior 24,3 mil. euro pentru un pachet de 36% din companie. În final Solidmet a câştigat în instanţă lupta, reuşind să menţină controlul operatorului.

În 2005, Mittal a plătit 47 mil. dolari şi pentru a prelua pachetul majoritar al operatorului Rompormet Galaţi.

Firmele din cadrul Transport Trade Services au derulat anul trecut afaceri care au cumulat 111,9 mil. euro, iar profitul brut al acestora s-a cifrat la 25,4 mil. lei (6 mil. euro).

Conform datelor de la Registrul Comerţului, Mircea Mihăilescu deţine 51% din acţiunile TTS, un alt acţionar important fiind Ion Stanciu, cu un pachet de 14,1% din acţiuni. Ştefan Viorel, şeful Comisiei de Buget-Finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor, deţine 10,1% din acţiunile TTS.