OBI: Din toate ţările unde avem magazine, pentru România este cel mai greu să facem estimări

Autor: Diana Tudor Stoica 29.09.2010

Dieter Messner, membru în board-ul retailerului german de bricolaj OBI la nivel internaţional, susţine că OBI va continua să realizeze investiţii pe plan local deşi România este în acest moment una dintre pieţele cele mai impredictibile în care retailerul german este prezent.

"Personal sunt responsabil pentru afacerile OBI din 12 ţări iar România este o ţară în care este foarte greu săfaci estimări. Criza economică cred că va sta un pic mai mult aici dar sper ca în doi ani de acum înainte va fi mai bine. Trebuie să avem răbdare", a declarat Messner, completând că dacăar şti cu siguranţă că în doi ani situaţia economicăa România va fi mult mai bună, ar investi mai mulţi bani în afacerea OBI din România.

Retailerul de bricolaj OBI va deschide săptămâna aceasta cel de-al doilea magazin din Capitală şi cel de-al şaptelea magazin al grupului din România, investiţia medie alocată deschiderii unui magazin fiind de circa 5 mil. euro. Acesta este cel de-al treilea magazin deschis de OBI în România în acest an în care investiţiile totale ale grupului german s-au ridicat la 20 mil. euro. Potrivit reprezentanţilor OBI, retailerul va continua să investească în deschiderea de noi magazine locale şi în 2011.