Povestea Bucureştilor / de Adrian Majuru

Oraşele se nasc şi mor de mai multe ori într-o singură viaţă. Ele au cu fiecare secol trăit o existenţă diferită, iar ceea ce rămâne în urmă numim generic «patrimoniu». Bucureştiul are în patrimoniul său multe legende legate de întemeiere dar şi o realitate istorică de lungă durată pe care greu o putem descrie foarte pe scurt. Culoarul de mijloc al Dâmboviţei a fost pentru Evul Mediu unul dintre puţinele locuri de trecere către Ardeal, prin mijlocul pădurilor şi al luncilor inundabile care străbăteau câmpiile dunărene în acele timpuri.

Întotdeauna la astfel de intersectări de drumuri comerciale se formau aşezări săteşti, care ofereau siguranţă celor ce tranzitau mărfuri, dar şi o piaţă de desfacere a produselor lor. Şi cum astfel de travesări aveau loc începând cu încetarea ploilor, primăvara, şi toamna, înainte de venirea zăpezilor, întreaga regiune s-a adaptat economic traficului negustoresc, fidelizându-l cu organizarea de târguri periodice cum au fost Moşii de Primăvară şi Moşii de Toamnă.

Satele Bucureştiului de azi au avut un astfel de târg, pe care oraşul l-a păstrat la marginile sale până în modernitate sub numele de Târgul Moşilor cu Oborul de Vite. Iar drumul care ducea la acest târg s-a numit, cum era şi firesc, Calea Moşilor sau Podul Târgului de Afară.

Şi vechile drumuri ale negoţului şi comerţului regional şi european se păstrează în reţeaua stradală a oraşului de azi: Calea Victoriei a fost Podul Braşovului înainte de a fi Podul Mogoşoaiei; Bulevardul Colţei a fost Drumul Ploeştilor iar de acolo drumul mergea tot spre Braşov; Calea Griviţei a fost Podul de Pământ sau Podul Târgoviştei, care mergea spre Sibiu; Calea Rahovei a fost Calea Craiovei, ce ducea spre Drobeta şi Belgrad; Calea Călăraşilor ducea spre Dunăre şi Bizanţ; Calea Şerban Vodă de azi era Podul Beilicului, care se continua spre Dunăre cu Şoseaua Giurgiului şi a Olteniţei; Şoseaua Vergului era Drumul Brăilei. Si toate aceste drumuri se întâlneau pentru a trece Dâmboviţa în zona Pieţei Unirii de azi, unde se afla un ostrov, iar debitul rîului era mai sinuos, oferind posibilităţi de traversare, restul malurilor fiind în general abrupte.

Această piaţă economică regională a intrat la un moment dat în atenţia domnitorului ţării. Şi începând cu atenţia dată de domnie acestor locuri a început şi istoria târgului Bucureştilor. O poveste care se desfăşoară de peste 600 de ani.

ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti [i coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.