Duminică se încheie Primul Război Mondial. Germania plăteşte ultima tranşă pentru daunele provocate ţărilor aliate

Autor: Adrian Voicu 01.10.2010

Duminică, Primul Război Mondial se va încheia o dată cu plata ultimei tranşe a despăgubirilor la care Germania s-a angajat în 1919 prin tratatul de la Versailles.

Plata datoriilor de către Germania a fost stopată în timpul Marii Depresii financiare din 1931 şi în timpul dictaturii naziste, aceasta fiind reluată în 1953.

Ultima plată ce va fi efectuată la 3 octombrie se ridică la 69,9 milioane dolari. Aceasta reprezintă dobânzile pe care Germania le-a datorat deţinătorilor de obligaţiuni guvernamentale din perioada 1945-1952, emise de guvernul german între cele două războaie mondiale pentru a-şi reface rezervele de capital pentru a realiza primele plăţi convenite în Tratatul de la Versailles.