Cât valorează cea mai dinamică bursă din Europa? Nu, nu e BVB şi nici Sibex!

Autor: Andrei Chirileasa 04.10.2010

Ministerul Finanţelor din Polonia va lansa în ur­mătoarele luni o ofertă publică iniţială (IPO) prin care inten­ţionează să vândă 63,82% din acţiunile bursei din Varşovia, cea mai dinamică piaţă bursieră din Europa în ultimii ani.

Oferta este importantă şi pentru investitorii români, deoarece preţul la care se va vinde bursa poloneză va oferi un reper de evaluare pentru acţiunile celor doi operatori de piaţă locali, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Bursa din Sibiu (SBX), care s-au listat pe platformele proprii în acest an. Până în prezent, investitorii în cele două compa­nii bursiere româneşti nu au avut un reper de preţ adecvat, ma­joritatea burselor listate la nivel global fiind pieţe ma­ture cu afaceri de sute de ori mai mari decât piaţa locală.
Bursa din Varşovia, odată listată, ar putea deveni principala referinţă pentru operatorii pieţelor de la Bucureşti şi Sibiu şi în ceea ce priveşte preţul de tran­zac­ţio­nare, având în vedere că până acum conducerile celor două pieţe au declarat în numeroase rânduri că vor să se dezvolte după modelul polonez.

În ultimii ani însă bursele româneşti au bătut pasul pe loc, cele mai notabile performanţe fiind propriile listări, în timp ce bursa poloneză a devenit lider european în materie de listări, cu IPO-uri de miliarde de euro.
În prezent, pe piaţa principală a bursei din Varşovia sunt listate 383 de companii, cu o capitalizare totală de circa 200 de miliarde de euro (de zece ori capitalizarea BVB), iar valoarea medie a tranzacţiilor zilnice în primele nouă luni ale anului s-a ridicat la 390 mil. euro (cât totalul tranzacţiilor din ultimele patru luni de la BVB, unde rulajul mediu zilnic este de circa 3 mil. euro).
Diferenţa se reflectă şi în rezultatele financiare, bursa din Varşovia având în 2009 afaceri de circa 50,4 mil. euro şi un profit operaţional de 20 mil. euro. Bursa de la Bucureşti a realizat în 2009 o cifră de afaceri de circa 2,9 mil. euro şi a avut pierderi din exploatare, fiind evaluată în prezent la aproape 70 mil. euro.

Comparând indicatorii, ar rezulta că bursa din Varşovia ar trebui evaluată undeva la peste un miliard de euro (la un multiplu de circa 20 de ori cifra de afaceri), deci orice evaluare inferioară în cazul unui IPO ar însemna fie că polonezii se vând ieftin, fie că investitorii locali se aşteaptă ca BVB să explodeze în următorii ani.
La nivel de venituri şi profit operaţional, bursa poloneză este inferioară bursei greceşti, care este evaluată în prezent la circa 330 mil. euro, însă faptul că la Varşovia se listează zeci de companii în fiecare an i-ar putea determina pe investitori să accepte o evaluare mai gene­roasă. În plus, economia Poloniei este singura care a mai avut creştere în 2009, spre deosebire de Grecia, care a fost printre cele mai lovite de criză. Chiar şi aşa, atât Polonia, cât şi România sunt departe de ritmul de creştere al econo­miilor asiatice, însă multiplii la care se tranzac­ţio­nează în prezent acţiunile BVB sunt similari cu cei ai bursei din Hong Kong, una dintre principalele pieţe asiatice, unde investitorii sunt dispuşi să plătească 23 de euro pentru fiecare euro cifră de afaceri.