Şeful BCR susţine că economia dă semne de revenire

Autor: Razvan Voican 04.10.2010

Economia României a început deja să arate semne de revenire, iar din 2011 este de aşteptat o creştere sustenabilă, afirmă Dominic Bruynseels, CEO al BCR. Prezent la o conferinţă cu investitorii organizată de Erste Group - banca-mamă -, el a spus că revenirea va fi susţinută de industrie şi de exporturi. ÑProducţia industrială a revenit deja la nivelurile de dinaintea crizei. Totuşi, cererea internă rămâne scăzută.

Cea mai mare bancă după active nu întrevede alegeri anticipate până în 2012 şi crede că actuala coaliţie formată din PD-L, UDMR şi independenţi va continua. De asemenea, BCR consideră că probabil viitorul acord cu FMI pentru care ar urma să înceapă discuţii luna aceasta va fi de tip preventiv, adică fără trageri de bani periodice.
Cât priveşte afacerile BCR, Bruynseels spune că banca îşi va menţine poziţia numărul 1 în programul "Prima casă", unde se apropie de o cotă de 40% cu peste 430 mil. euro şi pentru care propune ca Guvernul să reducă garanţia la 50% pentru ca băncile să poată da mai mulţi bani. Printre priorităţile strategice se numără continuarea proiectului de creştere a eficienţei forţei de vânzări din unităţile de retail, sprijinirea atragerii de fonduri de la UE, încheierea de parteneriate de vânzări cu jucători-cheie pe diferite pieţe, creşterea afacerilor de procesare a cashului pentru companii.