Grawe vrea să ajungă la investiţii de 210 milioane de lei până în decembrie

Ziarul Financiar 06.10.2010

După 10 ani de la intrarea pe piaţă, austriecii de la Grawe intenţionează să ajungă la investiţii totale de 210 milioane de lei (49 mil. euro) până la sfârşitul acestui an şi să dubleze valoarea acestora la 400 de milioane de lei în următorii cinci ani, potrivit oficialilor companiei.

Asigurătorul a intrat În România în anul 2000 cu o investiţie iniţială de 9,5 milioane de euro. Investiţiile de anul acesta ale Grawe au fost realizate în cea mai mare parte în imobiliare, compania achiziţionând o clădire de patrimoniu şi două clădiri de birouri în Bucureşti, una dintre acestea urmând să fie dată în folosinţă până la sfârşitul anului. Compania are în prezent o reţea de 56 de agenţii teritoriale şi aproape 18.000 de agenţi.