Asesoft Distribution ţinteşte afaceri de 29 mil. euro doar din vânzarea de laptopuri

Autor: Magraon Andreea 07.10.2010

Piaţa locală de distribuţie va creşte în acest an cu 10-15%, spune Răzvan Ziemba, directorul general al Asesoft Distribution, cea mai mare companie de distri­buţie IT&C de pe piaţa locală. El susţine că această creştere va veni din faptul că utilizatorii încep să cheltuiască din nou, după ce au amânat achiziţiile pe fondul crizei financiare.
"Asistăm la nişte co­menzi şi planuri sem­ni­ficative pentru sfâr­şitul anului", spune Ziem­ba, care atrage atenţia, pe de altă parte, că aceste creşteri vin pe fondul unui nivel foarte redus al cererii.

În acest moment piaţa este la cel mai jos nivel posibil. Vorbim de cheltuieli pentru IT de 45 de euro pe cap de locuitor, ceea ce este probabil de cinci ori mai mic decât în orice altă ţară din Europa. "Tot ceea ce s-a întâmplat la nivel ma­cro­e­conomic a avut e­fect. Estimarea mea este că vom ieşi din criză la sfârşitul anului viitor, când vom asista la o creştere semnificativă."
Ziemba a adăugat că pe de altă parte, IT-ul este un domeniu esenţial pentru orice business şi că utilizatorii cumpără în continuare şi această tendinţă se va menţine mai ales dacă tehnologia va evolua. "Acum la modă sunt tablet PC-urile. Există ino­vaţii tehnologice care determină creşterea consumului de IT. Pe de altă parte, atâta timp cât zona de business va continua să crească, vom asista la mai multe vânzări şi în zona de IMM-uri", a declarat Ziemba.

Compania a obţinut în al treilea trimestru o creştere de 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi 20% în plus faţă de al doilea trimestru.
Asesoft Distribution a avut afaceri de 54 de milioane de euro în primele şase luni ale anului, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru 2010 compania şi-a propus să atingă o cifră de afaceri de 144 de milioane de euro. Anul trecut, Asesoft Distribution a avut un profit de 3,5 milioane de euro la afaceri de 96,7 milioane de euro. "Pentru acest an ne-am propus o creştere de 30% faţă de anul trecut şi până acum suntem în target", spune Ziemba, care a adăugat că pentru trimestrul patru estimează un procent similar de creştere.
Cea mai mare pondere din vânzări le-au avut notebook-urile, care au o cotă în acest an de aproape 20%. "Dacă în 2008, cota notebook-urilor în totalul vânzărilor Asesoft era de 5%, în 2009 s-a dublat la 10%, iar în acest an se va dubla din nou, ceea ce este un trend evident de piaţă. Vânzările de sisteme desktop sunt mai scăzute, iar notebook-ul ca şi produs a devenit unul foarte interesant, combinat şi cu politica de preţ agresivă a producătorilor", spune şeful Asesoft Distri­bution.
În prezent un laptop poate fi cumpărat de la preţuri pornind de la 1.600 de lei, în timp ce un netbook se găseşte şi la 1.000 de lei. În 2003 însă, preţul mediu al unui laptop era pe piaţa locală de 5.300 de lei, iar în 2006 de 3.370 de lei - potrivit unor calcule ale companiei de analiză IDC.
Asesoft Distribu­tion este parte a grupului Asesoft controlat de omul de afaceri Sebas­tian Ghiţă. Compania de distribuţie reprezintă 65% din afacerile totale ale grupului.
Cele mai vândute produse sunt cele ieftine. "Noi lucrăm destul de mult cu cei mai mari retaileri şi ei vor mereu primul preţ. Întotdeauna ultimele cereri sunt notebook-ul care trebuie să aibă preţ de raft de 1.599 de lei, adică aproximativ 400 de euro. Asta nu înseamnă că produsele mai scumpe nu se vând, dar cea mai mare pondere în vânzări le au cele din zona mai ieftină", spune el. În acest moment piaţa dictează destul de mult cererea, pentru că situaţia economică din România este cea care este şi oamenii se orientează către produsele entry pentru a-şi rezolva necesităţile imediate.

Oficialul Asesoft Distribution susţine că eMag, cel mai mare retailer de pe piaţa locală şi FitDistribution, companie de distribuţie de IT&C, care deţine mai multe magazine online (pcfun.eo, pcgarage.ro, electrofun.ro, 24pc.ro), sunt cei mai importanţi clienţi ai companiei. Asesoft Distri­bution a preluat anul trecut 51% din eMag.
"Este clar că online-ul este unul dintre domeniile cu creştere în acest moment şi că asistăm la o reorganizare a retailerului din zona clasică în cea online. Creşterea pe segmentul de clienţi online a fost de peste 40% în acest an. Ponderea clienţilor din segmentul online este de peste 20% în portofoliul nostru. Lucrăm cu cel.ro, marketonline.ro şi avem relaţii cu toţi retailerii online."

Firma are peste 2.500 de clienţi, iar dintre aceştia 1.000 fac o achiziţie cel puţin o dată pe lună.
"Este destul de greu de estimat care este numărul total al firmelor care au ca obiect de activitate vânzarea de IT. Estimarea mea este că sunt undeva între 8.000 şi 10.000 de firme, aşadar avem o piaţă foarte largă de targetat. Sigur, o mare parte din ele sunt firme mici. Pe de altă parte, firmele mici sunt de cele mai multe ori motorul generator de profit, deoarece puterea lor de negociere este redusă şi atunci implicit vânzările către aceste firme se întâmplă uneori să fie mai profitabile", spune el. Ziemba a mai explicat că la nivel de clienţi compania are o ţintă de a atrage minim 20 de clienţi pe lună, ceea ce înseamnă circa 250 de clienţi noi pe an dacă se respectă obiectivul.
În condiţii de criză, compania a reuşit să întreacă Scop Computers, numărul unu anul trecut pe piaţa locală de distribuţie de IT&C.
"Noi am văzut criza ca pe o oportunitate. Am încercat să evaluăm riscurile pe care aceasta le aduce şi cel mai mare este cel de neplată şi să ne creştem cât se poate de mult cotele de piaţă pe segmentele de clienţi cărora ne adresăm. Am fost mai agresivi decât ceilalţi concurenţi ai noştri şi am încercat să profităm de orice oportunitate din piaţă: clienţi noi, segmente de piaţă noi, produse noi", spune el.
Odată cu achiziţia businessului Flamingo din martie 2009, Asesoft a început să acceseze o zonă nouă de clienţi, cea a integratorilor de sistem. "Avem un departament de trei persoane care se ocupă de acest segment şi începând din această lună vom mai avea încă trei. Noi nu mergem direct la proiecte, ci îi susţinem pe clienţii noştri să participe la proiectele respective."
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, compania are în prezent 140, iar numărul va creşte cel mai probabil până la finele anului la 150. "Angajări se vor face în vânzări şi suport pentru vânzări, pentru că până la urmă acesta este motorul de creştere a companiei. Şi în zona de aprovizionări angajăm pentru că dacă apar produse noi se creează un necesar de personal şi în zona de aprovizionare, unde momentan avem un departament de 11 oameni", spune Ziemba.

Cel mai important partener al companiei este Hewlett-Packard (HP), cea mai mare companie de IT din lume. Compania a semnat un acord cu HP luna trecută şi speră să obţină 5 milioane de dolari până la sfârşitul anului în urma acestui partaneriat.
"Anul acesta a fost unul fructuos în ceea ce priveşte parteneriatele. Am avut Sony la începutul anului, apoi HTC, Samsung la jumătatea anului pentru distribuţia de monitoare, rame foto, proiectoare, şi HP", spune Ziemba.
Anul trecut Asesoft Distribution a început să colaboreze şi cu operatorii telecom. "Avem deja parteneriate cu Orange şi Vodafone, cărora le livrăm produse precum laptopuri cu comunicaţii 3G incluse", a conchis Ziemba.