Mobila, bricolajul sau gadgeturile au pierdut un client din cinci

Autor: Mihaela Popescu 07.10.2010

Aproximativ unu din cinci români a renunţat la achiziţia de produse de bricolaj, mobilă sau gadget-uri din cauza crizei, arată un studiu realizat de Initiative, companie a grupului Lowe, în rândul consumatorilor cu vârsta între 21 şi 45 de ani din mediul urban.

Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi în cadrul cercetării de piaţă au declarat că şi-au schimbat obişnuinţele de cumpărături pentru că au resimţit criza în propriile buzunare, iar acum merg în magazine care oferă preţuri mici, 66% dintre aceştia căutând în mod activ oferte speciale şi promoţii.

Acest lucru a schimbat fundamental modul în care companiile comunică cu consumatorii, spune Steve Dallas, Managing Director al companiei Initiative. "Preţul a devenit un laitmotiv în comunicarea «de criză»", afirmă el.
Criza care a lovit în plin economia românească începând cu toamna lui 2008 a produs pierderi de circa 30 de miliarde de euro în PIB şi a trimis în insolvenţă afaceri de 11 miliarde de euro. În tot acest timp, aproape 600.000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, iar angajaţii rămaşi în sistemul de stat (circa 1,3 mil. persoane) şi cei din firmele private (2,9 mil.) şi-au văzut salariile reduse cu 10-30%.