„Piaţa imobiliară a fost un Caritas. Acum doar clinicile şi IT-ul se mai extind“

Autor: Cristi Moga 10.10.2010

Marii pierzători de pe urma prăbuşirii preţurilor în piaţa imobiliară sunt cei care au început să investească în 2007-2008, când preţurile terenurilor şi locuinţelor au atins maximele, motiv pentru care consultanţii imobiliari compară evoluţia pieţei imobiliare cu un joc de tip Caritas, în care primii investitori şi-au multiplicat banii, în timp ce ultimii au pierdut tot.

"Ce s-a întâmplat în piaţa imobiliară a fost un fel de Caritas. Cei care au aflat pe ultima sută de metri (despre profiturile obţinute de anumiţi investitori - n.red.) şi au început atunci să investească au pierdut sume importante. A fost un miraj şi pentru o serie de companii care nu aveau nicio legătură cu imobiliarele", spune George Harpa, managing partner al diviziei comerciale din cadrul firmei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of România.

Numeroşi "investitori târzii" au fost surprinşi de criză cu portofolii semnificative de terenuri sau apartamente al căror preţ se deteriora în fiecare zi, astfel că în unele cazuri proprietăţile mai valorează astăzi doar jumătate din investiţia făcută în urmă cu doi-trei ani. De actuala situaţie profită acum firme din industrii precum farma sau IT, care se pot extinde având costuri mai mici cu închirierea spaţiilor, spune consultantul.

Harpa gestionează departamentul firmei cu activitate pe piaţa de birouri, spaţii comerciale sau logistice şi a intermediat în acest an contracte precum închirierea de către Lidl a unui spaţiu de 3.000 de metri pătraţi în Pipera Business Tower sau mutarea BCR Banca Pentru Locuinţe în clădirea Europe House din Piaţa Victoriei.

"Mare procent din ce se întâmplă pe piaţă sunt relocări şi nu mă refer neapărat la clienţi care caută cu ardoare chirii mai mici. Sunt şi companii cărora le expiră contractele, dar procentul de companii noi care vin să închirieze spaţii pentru a începe o afacere este în continuare mic. Se mai extind acum doar clinici, companii farmaceutice sau de software, dar şi firme mici de consultanţă, cum ar fi cele pentru absorbţia de fonduri UE."

Piaţa imobiliară este în "recesiune" de mai bine de doi ani, timp în care preţurile s-au ajustat semnificativ, unele spaţii de birouri noi fiind închiriate şi la valori de 8-10 euro/metrul pătrat. O serie de companii şi-au adaptat afacerile la criză, astfel că pot lua în prezent o decizie precum mutarea sediului de birouri, apreciază consultantul. "Există mai multe intenţii pentru închirierea unor spaţii de birouri comparativ cu anul trecut. Companiile au început să-şi dea seama ce înseamnă criza, şi-au structurat cheltuielile, ştiu câţi bani au pentru relocare. De partea cealaltă, sunt şi proprietari care au realizat că pentru a găsi clienţi este nevoie să taie din chirii."

În aceşti doi ani condiţiile pieţei s-au schimbat cu 180 de grade. Astfel, dacă în 2006-2008 clădirile de birouri erau preînchiriate aproape integral la momentul finalizării, motiv pentru care chiriile erau foarte puţin negociabile, în prezent dezvoltatorii care au mii de spaţii disponibile se văd nevoiţi să facă reduceri semnificative pentru a-şi ocupa spaţiile.

"Dacă înainte nu obţineai mai nimic la negocierea unui contract pe piaţa de birouri, acum amenajarea spaţiului de către proprietari şi lunile gratuite de chirie au devenit o practică obişnuită. Noi am avut contracte în care clienţii au obţinut scutire de la plata chiriei pentru o perioadă de şase luni, dar am auzit şi de contracte cu opt luni. Scutirea se aplică nu neapărat la începutul contractului, ci distribuit pe diferite luni din an, în care unor categorii de firme nu le merg prea bine afacerile şi ar avea nevoie de o reducere a costurilor", spune consultantul de 36 de ani, care lucrează la Coldwell Banker din 2007, la scurt timp după deschiderea biroului din Bucureşti.

Firma a ajuns anul trecut la venituri de 3,7 mil. euro din servicii de intermediere şi consultanţă imobiliară, dar şi din administrarea şi mentenanţa proprietăţilor imobiliare. Majoritatea firmelor de profil au înregistrat anul trecut venituri semnificative ale veniturilor, iar anul acesta nu se anunţă a fi unul mai bun, ţinând cont că perioada dificilă nu a trecut încă pentru piaţa imobiliară. "Consider că unele clădiri de birouri vor rămâne neocupate doi-trei ani de zile, dar criza nu va dura la nesfârşit. Sunt companii la care încă le merge bine, dar acum nu se dezvoltă dintr-o atitudine conservatoare. Ţinând cont de faptul că în prezent nu se mai construieşte mai nimic, în trei ani s-ar putea să ajungem din nou la un deficit de birouri."