Cât de bine vând dealerii români la export maşini aduse din străinătate: 14.000 de unităţi "lipsesc" din statistici

Autor: Bogdan Alecu 11.10.2010

În primele nouă luni ale acestui an s-au înmatriculat pe piaţa locală aproape 62.400 de autoturisme, potrivit statisticilor Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor. În acelaşi interval, importatorii au raportat ca fiind vândute peste 76.400 de maşini - cu 14.000 de automobile mai mult.

Diferenţa dintre înmatriculări şi vânzări este de cele mai multe ori determinată de intervalul de timp dintre achiziţie şi înmatriculare, care poate fi de la câteva zile, la trei luni, dar în acest caz, anul acesta în nouă luni s-a atins aceeaşi diferenşă între înmatriculări şi vânzări ca cea din întreg 2009 - când mai mulţi importatori au reexportat către pieţe din Europa de Vest maşinile de pe stoc. Anul trecut, între înmatriculări şi vânzările efective a existat o diferenşă de peste 15.600 de maşini.

Anul acesta, luna în care s-a atins cea mai mare diferenţă între vânzări şi înmatriculări a fost martie, cu peste 4.000 de maşini şi iunie, cu 3.600 de automobile.

La nivelul primelor opt luni ale acestui an, cele mai mari diferenţe între vânzările raportate şi înmatriculările înregistrate aparţineau Dacia, cu peste 4.100 de maşini în plus, Ford cu aproape 2.400, Hyundai cu peste 2.000 de unităţi şi Volkswagen cu peste 1.000 de autoturisme. Diferenţe negative, în condiţiile în care s-au înmatriculat mai multe decât s-au vândut oficial au avut mărci precum Opel, cu 100 de maşini, BMW cu peste 60 şi Porsche cu 22 de automobile.