Citi le vinde clienţilor de retail asigurări de la ING

Autor: Liviu Chiru 12.10.2010

Americanii de la Citibank, care au lansat anul trecut pe plan local şi operaţiuni de retail banking la scarăr completă, îşi completează acum oferta cu două poliţe de asigurare ale olandezilor de la ING Asigurări de Viaţă.

"Am încredere că asigurările de viaţă cu componentă de economisire şi planul financiar pentru copii oferite de către ING Asigurări de Viaţă clienţilor Citibank reprezintă soluţii convenabile şi eficiente pentru sporirea resurselor financiare, oferind în acelaşi timp un beneficiu unic: protecţia financiară a familiei", spune Cornelia Coman, CEO al ING Asigurări de Viaţă.

Poliţa Academica permite clienţilor să economisească bani pentru copiii lor, până când aceştia împlinesc cel puţin 18 ani. O parte a primelor, destinată economisirii, este investită de către asigurător, iar profitul obţinut îi revine clientului. Clientul îşi asumă însă şi riscul unor eventuale pierderi. Cealaltă poliţă de asigurare vândută de Citi este de viaţă, însă are de asemenea o componentă de economisire.