Deputaţii amână cu zece zile ordonanţa creditelor

Autori: Alexandra Chelu, Mediafax , Liviu Chiru 12.10.2010

Comisia de Buget, Finanţe, Bănci din Camera Deputaţilor a decis ieri, în unanimitate, să primească până pe 21 octombrie amendamente şi informaţii suplimentare privind ordonanţa 50/2010, prin care sunt reglementate condiţiile de acordare a creditelor pentru populaţie, urmand să-şi dea avizul după această dată.

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Viorel Ştefan, a arătat că va solicita Consiliului Fiscal o opinie privind impactul bugetar pentru anul în curs şi pentru următorii cinci ani a ordonanţei.

La dezbaterile din Comisie participă reprezentanţi ai BNR, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Consiliului Concurenţei, Ministerului Finanţelor Publice, Asociaţiei Române a Băncilor şi Asociaţiei de Leasing Bancar.

Grupuri de clienţi ai unor bănci au semnat şi transmis, în luna septembrie, către Camera Deputaţilor şi Senat o scrisoare prin care cer parlamentarilor să voteze în favoarea adoptării legii de aprobare a OUG 50/2010 în forma propusă de Guvern.

Deputaţii din Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare au formulat săptămâna trecută nu mai puţin de 98 de amendamente la OUG 50, printre acestea figurând şi propunerile băncilor, care nu sunt de acord cu prevederile actului normativ aprobat în vară de Guvern.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a fost desemnat de grupurile de clienţi ai Volksbank şi BCR să le reprezinte interesele, spune că amendamentele discutate în Comisia de Politici Economice nu au fost asumate de niciun deputat, astfel că procedura nu a fost legală.

"În termenul de zece zile vor fi adunate amendamentele, pentru că sunt multe. Se va vedea care dintre politicieni susţin aceste amendamente şi care nu", spune Piperea.