Merkel bate cu pumnul în masă la Bucureşti şi cere plata datoriilor către firmele germane

Ziarul Financiar 12.10.2010

Puternicul cancelar al Germaniei Angela Merkel a revendicat ieri la Bucureşti, pe un ton ridicat, în întâlnirile pe care le-a avut cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu plata datoriilor statului român către firmele germane şi retrocedarea rapidă a proprietăţilor etnicilor germani. Germania este principalul partener comercial al României (13 mld. euro schimburile comerciale în 2009) şi al treilea investitor străin (peste 7,5 mld. euro), însă în ultimii ani relaţiile politice nu au fost dintre cele mai cordiale, în ciuda faptului că şi la Berlin şi la Bucureşti conduc guverne de dreapta. Relaţiile au fost mai bune în vremea guvernului Năstase când Germania era condusă de cancelarul social-democrat Gerhard Schröder. Nemţii nu par a fi uitat că, în 2005, Deutsche Bank a pierdut cursa pentru preluarea BCR, în urma modificării contractului de privatizare, banca ajungând, în cele din urmă, la austriecii de la Erste.