Luxul îşi revine rapid din criză

Autor: Catalina Apostoiu 14.10.2010

LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare producător de articole de lux din lume, a anunţat o creştere de 24% a vânzărilor pe trimestrul al treilea, peste aşteptările analiştilor, în condiţiile în care clienţii bogaţi au cumpărat mai multe ceasuri şi accesorii, potrivit Bloomberg. Veniturile au avansat la 5,11 miliarde de euro de la 4,14 miliarde de euro cu un an în urmă, comparativ cu nivelul estimat de analişti de 4,88 miliarde de euro. Compania a anunţat că primele nouă luni ale anului îi "confirmă încrederea" în soliditatea rezultatelor pe întregul an.