Opinie Sorin Pâslaru: Are cineva credibilitate să restructureze mastodonţii?

Tensiunea actuală dintre angajaţii din Ministerul de Finanţe sau ai Ministerului de Interne şi guvern poate fi explicabilă prin reducerea bruscă a veniturilor salariale - neclar de la cât la cât, având în vedere "ceaţa" salariilor din sectorul public - dar arată şi lipsa restructurării din aceste ministere.

Finanţele şi Internele au rămas unele dintre cele mai învechite ministere din România din punctul de vedere al organizării şi deschiderii către public. Lipsa de transparenţă la angajări, promovarea în masă pe baza unor studii fictive în universităţi apărute ieri, straturile de angajaţi lăsaţi de fiecare partid care a trecut pe la putere în ultimii 4-5 ani au dus la crearea unor mastodonţi birocratici.

Oricine vede suprapopularea din circumscripţiile financiare, pe de o parte, dar a şi avut experienţa cozilor din aceste instituţii. Cum de sunt cozi când de partea cealaltă funcţionarii se calcă pe picioare? Şi cum să fie puşi să aştepte contribuabilii, adică cei ce vin să aducă bani, nu să primească de la stat, când prima grijă a funcţionarilor ar fi să uşureze plata impozitului, că nimeni nu are nicio plăcere să plătească taxe. Explicaţia este că sistemul nu este gândit în funcţie de nevoile contribuabilului - care vrea economie de timp şi de deplasare - ci în funcţie de nevoile de plasare în diverse poziţii ale protejaţilor.

Cel mai simplu exemplu: România este probabil singurul stat din Europa unde cine are o casă închiriată plăteşte într-un loc impozitul pe casă - adică la Direcţia de taxe şi impozite a Primăriei - şi într-un alt loc impozitul pe venitul obţinut din închirierea casei - adică la administraţia financiară de sector, care ţine de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF). Iar dacă trebuie să plătească o amendă, în altă parte! La trezorerie. Sau alt exemplu: cine trebuie să-şi înregistreze o maşină abia cumpărată trebuie să facă şapte drumuri - la Registrul Auto, la CEC, la Trezorerie, la Poştă pentru diverse taxe, la Ministerul de Interne, la Administraţia Financiară X pentru taxa de poluare, la direcţia de taxe a primăriei. De ce nu comunică toate aceste instituţii între ele în România şi nu există un ghişeu unic?

La Ministerul de Interne, integrarea Administraţiei a dus la crearea altui mastodont. Nu mai puţin de 20 de direcţii în aparatul central, 20 de structuri subordonate, alte opt agenţii şi autorităţi. MAI a devenit un guvern într-un guvern şi nu întâmplător este parcă o groapă a Marianelor pentru miniştri. Şi nu întâmplător a ajuns să ocupe fosta clădire a Senatului din Piaţa Revoluţiei (tocmai foştii miliţieni au ocupat Piaţa Revoluţiei!), care are o suprafaţă mai mare decât clădirea Guvernului. Iar la nivelul secţiilor de poliţie, lipsa de transparenţă, tratamentul dispreţuitor al petenţilor, înfrăţirea în masă cu infractorii au devenit regulă. Se vede şi din modul cum arată aceste secţii: nu există spaţii de recepţie deschise, oamenii sunt trataţi cu suspiciune, plângerilor nu li se răspunde cu anii.

Pe de altă parte, nici nu este vina oamenilor. Poate că au avut directori şi miniştri cărora nu le-a păsat de optimizarea activităţii, ci de afacerile personale. De fapt, când un ministru are un salariu de 4.500 de lei (1.100 de euro) la o ţară cu un PIB de 120 mld. euro este evident că politica nu este decât o mare demagogie şi că 90% din timpul său nu este ocupat ce să facă pentru ţară.

Aici este întreaga ecuaţie: când miniştrii mimează în mod programatic că le pasă de ceea ce se întâmplă în administrarea publică şi economie, să vii să le ceri acum austeritate funcţionarilor este lipsit de credibilitate.

Sistemul a ajuns de aşa natură încât este evident că nimeni nu consideră poziţia de ministru ca un vârf al carierei în sectorul public, ci doar pentru posibilitatea ca printr-o semnătură să primească câteva milioane de euro undeva într-un cont.

Când nu poţi justifica averi de milioane de euro obţinute lucrând la stat, când întreg sistemul este gândit de aşa natură încât să împiedice un parcurs profesional integru şi nu să îl promoveze, este complicat să tai la jumătate salariile şi să crezi că scapi fără ouă în cap.

Cine are de făcut afaceri să facă afaceri, iar administraţia publică să fie sub conducerea celor care trăiesc din salariu în administraţia publică. Nici Angela Merkel, nici David Cameron sau Nicolas Sarkozy nu fac afaceri imobiliare sau în construcţii cum au miniştrii noştri. Cine te crede când spui că îţi pasă de ce se întâmplă în administraţie când nu aparţii unui corp de oameni politici care să trăiască din indemnizaţia de parlamentar dacă sunt în opoziţie sau cea de ministru la putere?

De fapt, lucrurile sunt legate. Ministerul de Interne a devenit adevăratul guvern, acolo este adevărata putere pentru că majoritatea oamenilor politici au, normal, dosare. Sistemul a fost gândit diabolic: cine vrea să facă carieră în administraţie când un ministru câştigă 4.500 de lei? Numai cei care pot obţine avantaje pe lângă funcţie, adică cine încalcă legea. Şi atunci cine are dosarele are puterea. Simplu. Restul este un permanent dans de scenă.