În Bulgaria economia gri atinge 40% din PIB

Autor: Andreea Neferu 17.10.2010

Economia gri reprezintă aproximativ 40% din Produsul Intern Brut al Bulgariei, arată un studiu al companiei de consultanţă A.T. Kearney, publicat la numai o zi după ce autorităţile de la Sofia au făcut publice o cifră de trei ori mai mică, scrie agenţia de presă Novinite. Studiul celor de la A.T. Kearney, realizat la comanda Visa Europe, arată că în cazul Bulgariei, economia gri constituie puţin peste 31 mld. leva (15,5 mld. euro). În acest sens, statul de la sud de Dunăre este depăşit doar de Letonia şi Estonia. Pe de altă parte, în ţări precum Germania şi Franţa, economia gri este considerată a reprezenta doar o optime din PIB, în timp ce în Marea Britanie, ponderea ajunge la 10%.