Ariton: Personal, sunt de părere că nu ar trebui majorat tariful la gazele naturale

Autor: Mediafax 17.10.2010

Ministrul economiei Ion Ariton a declarat, la Sibiu, că, în opinia sa, nu ar trebui majorat tariful gazelor naturale în această iarnă, "cel puţin la consumatorii casnici", afirmând că Transgaz şi Romgaz au asigurate stocuri pentru perioada rece."Ştiţi cu toţii că aceasta nu este o problemă gestionată de ministerul pe care îl conduc, dar eu, personal, sunt de părere că nu ar trebui majorat tariful la gazele naturale, cel puţin la consumatorii casnici", a spus Ariton. Întrebat dacă această măsură pe care o susţine este valabilă până la 1 ianuarie 2011 sau pe toată durata iernii, Ariton a declarat: "Până în primăvară". În plus, ministrul economiei a anunţat că, împreună cu reprezentanţii Romgaz şi Transgaz, a făcut o verificare a stocurilor de gaze naturale de care dispune în acest moment România. "Stocurile sunt asigurate pentru toată perioada de iarnă, chiar şi pentru condiţii de avarie şi chiar dacă temperaturile vor scădea foarte mult", a declarat Ariton. El s-a aflat, vineri seară, împreună cu ministrul Elena Udrea, la Sibiu, unde au fost semnate două contracte de finanţare nerambursabilă pentru reabilitarea unor biserici din Transilvania.