Romgaz a contractat foraje mai mici de la Dafora decât în 2009

Autor: Andrei Chirileasa 19.10.2010

Compania de foraj şi construcţii Dafora Mediaş (DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean (desen), a anunţat încheierea unui contract în valoare de 52 mil. lei (12 mil. euro) plus TVA privind forarea unor sonde pentru producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş.

Contractul, care se întinde pe o perioadă de 15 luni, reprezintă circa 28% din cifra de afaceri a Dafora din 2009, care a fost de circa 43 mil. euro. Valoarea lucrărilor atribuite de Romgaz către Dafora este însă mai mică decât anul trecut, când producătorul de gaze a contractat lucrări de foraj în valoare de 74 mil. lei (17 mil. euro) plus TVA de la compania lui Călburean.

Reprezentanţii Dafora nu au comentat.

Romgaz, una dintre cele mai bogate companii din România, se află în proprietatea Ministerului Economiei. Dafora s-a desprins din Romgaz în 1995, fiind preluată de Gheorghe Călburean, însă depinde în con­tinuare de contractele primite de la Romgaz, care îi asigură o parte semnificativă din afaceri.
Compania a încercat să-şi diversifice în ultimii ani baza de clienţi, încheind contracte cu companii petroliere active în România, dar şi pe plan extern. În august, Dafora a anunţat un contract de 3 mil. lei cu Regal Petroleum pentru forarea şi repararea unor sonde în judeţul Neamţ, după ce în iulie încheiase un contract şi în Ucraina cu firma Krim Petroleum. În iunie, compania lui Călburean a reluat şi forajele pentru Petrom, după circa un an în care grupul petrolier nu a mai contractat foraje de la Dafora.
Compania şi-a bugetat pentru acest an lucrări de foraj de circa 36 mil. euro, deşi spune că are capacitatea de a realiza lucrări de 50 mil. euro pe an.
Dafora este activă şi pe segmentul de construcţii şi infrastructură, unde a încheiat în acest an mai multe contracte pentru reabilitări şi extinderi de reţele de apă. Compania a anunţat ieri că a început lucră­rile de moder­nizare la infrastructura comunei Horea din ju­deţul Alba, valoarea contractului fiind de circa 6,5 mil. lei. Lucrările se întind pe o perioadă de 18 luni.

Cele mai importante contracte de infra­structură primite în acest an sunt pentru mo­dernizarea reţelei de apă din Mediaş şi din oraşele Agniţa şi Dumbrăveni, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la circa 89 mil. lei (21 mil. euro). Dafora este asociată în aceste contracte cu Hidroconstrucţia şi cu firma Flowtex Technology, controlată tot de către Călburean.
Dafora a realizat în primul semestru afaceri de 91,5 mil. lei (21,5 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de perioada similară a lui 2009. Profitul net al companiei a urcat de şapte ori, la 7,07 mil. lei (1,66 mil. euro).
Acţiunile Dafora au câştigat circa 3% ieri, după anunţarea contractului cu Romgaz, tranzac­ţio­nându-se la 0,14 lei. De la începutul anului, acţiunile au câştigat 35%, capitalizarea fiind în prezent de 32 de milioane de euro.