Cum concurează Mercedes-Benz cu Porsche - lansează noul CLS

Autor: Tudor Bratu 20.10.2010

La şase ani de la "inventarea" conceptului de limuzină-coupé, Mercedes-Benz a lansat cea de-a doua generaţie a lui CLS, din care şi-a propus să vândă 170.000 de unităţi la nivel mondial.



Prima generaţie a CLS a fost lansată în 2004, în cadrul Salo­nu­lui Auto de la New York, con­struc­torul german lansând tot­odată nişa coupeurilor cu patru uşi, acestea fiind caracterizate printr-o parte spa­te mai curbată şi de faptul că uşile nu prezintă rame pentru geamuri.

Până acum au fost comercializate peste 170.000 de unităţi la nivel global, o cifră bună pentru un model de nişă. Studiile Mercedes-Benz arată că peste 60% din clienţii de CLS au cumpărat maşina datorită designului, şi o treime din cei 170.000 au fost clienţi în pre­mieră pentru Mercedes-Benz, veniţi de la alte mărci. De aceea, designul noului model este atât de puternic promovat.

Pe piaţa locală publicul a primit bine acest model, dar în contextul în care vânzările de maşini de lux creşteau exponenţial, iar eco­nomia ţării era în continuă dezvoltare. În acest context, în perioada 2004 - 2010 în Ro­mâ­nia au fost comercializate 347 de modele din gama CLS, iar 45% din acestea au fost comercializate în Bucureşti.
Cel mai vândut mo­del a fost CLS 320 CDI, care a însumat 60% din cele aproa­pe 350 de unităţi comer­cia­lizate la nivel na­ţio­nal. Bazându-se pe aceste cifre, dar şi pe contex­tul de piaţă ac­tual, ofi­cia­lii mărcii se aşteaptă ca noul CLS să fie cumpărat de cei mai mulţi clienţi în versiunea sa 350 CDI. Dease­me­nea, este aşteptată cu interes sosirea ver­siuni­lor 4Matic - o premieră pentru gama CLS - în­cepând cu trimestrul trei al anului vi­itor. Foarte interesantă poziţia oficială având în vedere că noua generaţie este disponibilă şi cu o motorizare 250 CDI, mai ieftină cu 3.000 de euro decât 350 CDI, iar clienţii români sunt momentan interesaţi de cel mai mic preţ.

Aceas­tă cutie este stan­­dard pentru toate mo­toarele noului CLS şi toate versiunile benefi­cia­ză de selectorul elec­tric pentru cutia de vite­ze, amplasat pe co­loa­na de direcţie.
La E-Klasse, aces­ta este dis­ponibil doar pen­tru moto­ri­zările cu şase şi opt cilindri. 250 CDI BlueEFFICIENCY va costa în România 50.300 euro fără TVA şi va fi disponibil înce­pând din luna aprilie a anului viitor.
Modelul CLS 350 CDI costă cu 3.000 de euro mai mult şi poate fi comandată în România deja din 15 septembrie, deşi lan­sa­rea oficială va avea loc la sfârşitul lunii ia­nua­rie 2011. Tot în această perioadă vor sosi în Ro­mânia şi primele maşi­ni comandate. Aces­tea vor fi doar versiuni 350 pe benzină şi die­sel, deoarece vârful de ga­mă 500 va putea fi co­mandat doar din pri­măvara anului viitor.

Mercedes speră să comercializeze în Ro­mâ­nia cel puţin acelaşi număr de unităţi reu­şit de fosta generaţie, deşi va fi la fel de greu să se realizeze acest lucru, la fel cum va fi greu să vândă 170.000 de unităţi la nivel mondial. În plus, acum există o concurenţă acerbă. De exem­plu, oficialii Mercedes-Benz văd drept concurenţi direcţi noul Audi A7, Porsche Panamera şi BMW Seria 5 GT.
Criza economică, mentalitatea creată de aceasta în rândul oamenilor cu putere de cum­­părare şi viitoarele decizii ale Guvernului în ceea ce priveşte taxele şi impozitele sunt fac­­torii care vor decide soarta acestor maşini su­perbe pe piaţa auto din România.

Citiţi mai multe în numărul din noiembrie al revistei ProMotor