„Dacă nu ar fi avut încotro, Pavlin Nazarie ar fi lucrat şi pentru marţieni”/ de Daniel Nicolescu

Aşa cum Sextil Puşcariu a stat "Călare pe două veacuri", Pavlin Nazarie* a călărit, ba la trap, ba la galop, însă cu reală iscusinţă şi constantă superbie de cavaler, două lumi: cea "burghezo-moşierească", a normalităţii şi afirmării individualităţii, şi apoi cea a egalitarismului anapoda, din perioada de după 1947. Nu a fost doar martorul lor neimplicat (cum s-ar putea înţelege din titlul expoziţiei), ci le-a şi slujit pentru simbrie, de pe terenul publicităţii, cu profesionalism tehnic şi durere-n cot faţă de mesajul propagandistic pe care-l comunica.

Ca să nu ne rătăcim în metafore, rămânând la călăreţi şi cai verzi pe pereţi, se cuvine precizat:
Nazarie s-a născut în 1909, a absolvit (potrivit "Fişei de creaţie produsă pentru Uniunea Artiştilor Plastici din RPR" anexate în catalogul expoziţional) şapte clase şi, apoi, şcoala specială de cartografie. În materie de studii de specialitate, în acelaşi document, scrie, mititel: autodidact. Mai la vale, în dreptul rubricii "De când lucrează pe tărâmul artelor plastice" stă scris de mână: "1947. Lucru fals, desigur, dar altfel nu se putea răspunde chestionarele inchizitoriale ale epocii". Fiul lui Pavlin, Mihai, aduce, în acest sens, informaţii utile: "În anii dinaintea ultimului război mondial, (P.N.) a lucrat pentru casele de filme americane (foto 2), care aveau distribuţie în Bucureşti, făcând reclame filmelor lor, în ziarele vremii. Apoi, pentru casele de filme germane, cu acelaşi scop." Banii, veniţi de la americani sau de la nemţi, nu aveau miros, cum nu au avut nici mai târziu, când talentatul grafician s-a apucat să producă, cu egală abilitate, afişe şi alte materiale publicitare (ilustraţie de carte, timbre etc.) în slujba regimului comunist (foto 1). Fiul artistului o spune fără înconjor: "În anii 50, 60, 70 era ceva să fii liber profesionist! Puţini reuşeau să trăiască decent din grafica publicitară. Sunt convins că, dacă nu ar fi avut încotro, ar fi lucrat şi pentru marţieni." În faţa unui asemenea aplomb, pas să mai zici ceva! Nu contează cine este comanditarul, important este să-ţi faci treaba cu seriozitate şi să nu-ţi uiţi o clipă meseria. Şi, dacă e să răvăşim şi mai tare faldurile confuziei, iată post-scriptum-ul la expoziţie, semnat de acelaşi Mihai Nazarie: "Răsfoind Internetul, în căutare de informaţii despre tata, aflu cu stupoare că două afişe ale sale se află în colecţia Bibliotecii Congresului American. Au fost făcute cadou de Gary Yanker şi sunt categorisite drept pop-art!" Câtă şcoală îţi trebuie ca să nu confunzi, precum specialistul american, maniera de cartoonist a lui Nazarie cu tablourile pop-artistului Roy Lichtenstein?
Ei bine, această lipsă de şcoală nu se vede o clipă la eroul expoziţiei organizate de mereu inspirata Ruxandra Garofeanu. Dacă vom reuşi să supendăm incapacitatea lui Pavlin Nazarie de a sta călare pe principii, nu ne rămâne decât să observăm un grafician cu penel subţire, cu linie eficientă şi reală forţă sugestie. Un personaj care trebuia readus în memoria contemporaneităţii, ca practician al publicităţii ante- şi postbelice, ca artist de for public şi profesionist al propagandei, oricare va fi fost culoarea acesteia.

*) Pavlin Nazarie, "Martor a două lumi", 7 octombrie - 7 noiembrie 2010, Galeria Dialog, Primăria Sectorului 2 Bucureşti