Opinie George Mucibabici: Parteneriatul public privat, între spiritul şi litera legii

S-a discutat foarte mult în ultimele zile despre noua lege a parteneriatului public privat, care va intra în vigoare pe 5 noiembrie. Există în continuare multe semne de întrebare cu privire la necesitatea sau chiar utilitatea ei, în condiţiile în care România are deja un cadru de reglementare funcţional în acest sens, în baza căruia s-au materializat mai multe proiecte, iar unele chiar s-au finalizat cu succes.

Nu mai este un secret pentru nimeni că sunt, de mulţi ani, adeptul acestui model de business, având convingerea că parteneriatul
public-privat reprezintă - mai ales în acest moment de criză economică şi financiară - alternativa cea mai solidă pentru relansarea economiei româneşti.
În perioade de declin, sectorul public are obligaţia şi capacitatea să devină motorul noului ciclu de creştere economică. De prea multe ori însă, proiectele din acest domeniu sunt fie marcate de controversă, fie întârziate la infinit din cauza reglementărilor birocratice.
Or, într-un parteneriat public-privat regulile sunt aceleaşi pentru toate părţile implicate, iar proiectele trebuie să răspundă unor cerinţe standard de performanţă, competitivitate şi fairplay.

Dacă statul are sarcina să impună transparenţă în sistem şi să accelereze procesele, un mediu de business aliniat rigorilor internaţionale (cum este, în cea mai mare parte, şi mediul de afaceri românesc) dispune de instrumentele necesare pentru a face asta.
Este şi motivul pentru care o nouă iniţiativă legislativă în acest sens reprezintă, din punctul meu de vedere, un pas înainte, întrucât confirmă voinţa politică. Mediul de afaceri local, dar şi comunitatea de afaceri internaţională au mare nevoie de astfel de confirmări, mai ales prin prisma evenimentelor economice şi politice recente care au destabilizat imaginea României.

Cel mai recent studiu realizat de Deloitte arată că încrederea marilor companii în propriul potenţial financiar a crescut semnificativ în ultimele luni; în acelaşi timp - şi poate paradoxal pentru unii - încrederea în economia românească în ansamblu a continuat să scadă. Este evident că asistăm la o segregare tot mai accentuată în două "tabere", într-un moment în care nu ar trebui să existe o astfel de dihotomie.
Reconfirmarea angajamentului politic faţă de mediul de afaceri înseamnă, în cele din urmă, un plus de credibilitate. Nu este suficient însă, pentru că factorul decisiv în finalizarea proiectelor PPP rămâne angajamentul real al autorităţii contractante. Sectorul public trebuie să înţeleagă valoarea economică pe care o aduce partenerul privat şi să sprijine în mod obiectiv şi susţinut astfel de iniţiative. Proiectele trebuie demarate cât mai repede şi continuate în condiţiile agreate iniţial cu investitorii, indiferent de ciclurile electorale sau de legislaţia sub incidenţa căreia ar intra.

Coordonate judicios, proiectele PPP generează beneficii economice importante. Reversul medaliei este că un singur eşec poate transmite mesajul nepotrivit peste hotare (cum a fost cazul autostrăzii Comarnic - Braşov, care a provocat speculaţii cu privire la motivele reale pentru care investitorii străini s-au retras din proiect).
Tradiţional, statul este cel mai bun partener pentru sectorul privat, însă investitorul se gândeşte de două ori când trebuie să îşi asume expuneri de miliarde de euro. În astfel de situaţii, un regim legislativ transpartent, chiar dacă pe alocuri pare redundant, reprezintă o garanţie în plus că angajamentul autorităţii contractante este solid şi pe termen lung.

George Mucibabici este preşedinte al Deloitte România