Ambasadorul SUA: Şi în Senatul american s-a mai greşit la legi

Ziarul Financiar 24.10.2010

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a povestit, duminică, la Pro TV, cum în Senatul SUA s-a adoptat, din greşeală, o lege care conţinea dispoziţii contrare intenţiilor iniţiatorului proiectului, acest fapt fiind constatat abia după aprobarea documentului, scrie Mediafax.

"Am lucrat 17 ani şi jumătate pentru Senatul SUA. Am fost martorul unei întâmplări identice în Senatul american, unde a fost adoptată din greşeală o lege", a explicat ambasadorul la emisiunea "După 20 de ani".

El a spus că evenimentul s-a petrecut în anii 70, când, în timpul unei proceduri legislative, un membru de staff a introdus în proiectul legislativ dispoziţii care erau inverse intenţiilor iniţiatorilor legii.