Bogdan Mihoc, fostul şef al trezoreriei UniCredit, face EMBA la London Business School

Autor: Razvan Voican 25.10.2010

Bogdan Mihoc, 37 de ani, fost şef al trezoreriei UniCredit Ţiriac Bank, a început cursurile pentru un Executive MBA la London Business School - unul dintre cele mai puternice programe de studiu din lume destinate îmbunătăţirii abilităţilor manageriale. Durata programului este de 20 de luni. Mihoc a ieşit din sistemul bancar în noiembrie 2008, demisionând din funcţia de trezorier al UniCredit în urma scandalului legat de atacul speculativ îndreptat împotriva leului în toamna acelui an. La vremea respectivă el era de un an şi preşedinte al ACI România, asociaţia profesională a dealerilor, ieşirea din sistemul bancar impunând şi retragerea din această poziţie. Ulterior, Mihoc a fost angajat de omul de afaceri George Copos pe postul de CFO al Ana Holding, dar nu a rezistat în funcţie decât circa opt luni. În urmă cu un an a intrat în sectorul imobiliar, fiind şi în prezent directorul executiv al firmei MSB Real Estate Consulting.