Profitul ArcelorMittal a urcat cu 48%

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 26.10.2010

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel al lumii, a raportat profituri în creştere cu 48% în trimestrul încheiat în septembrie comparativ cu perioada similară a anului trecut, scrie BBC News. Profitul pe trimestrul trei s-a ridicat la 1,35 miliarde de dolari (0,96 mld. euro), în creştere de la 910 milioane de dolari anul trecut. Vânzările au avansat cu 30% faţă de anul trecut, până la 21,04 miliarde de dolari. În raport cu trimestrul doi însă, câştigurile au scăzut, iar compania a avertizat cu privire la creşterea preţurilor la materii prime şi încetinirea cererii.