Omul care a adus Pepsi în România îşi aminteşte de blocurile gri şi vechile Dacii

Autor: Mediafax 26.10.2010

Aviad Meitar (foto), preşedinte al Quadrant European Beverages, omul care a adus Pepsi în România la începutul anilor '90, îşi aminteşte cum a îngheţat de frig într-o Dacie la prima sa vizită la Bucureşti, dar şi de peisajul dezolant al blocurilor gri, prost iluminate şi fără panouri publicitare colorate. "Am călătorit frecvent în interes de afaceri timp de mai mult de 20 de ani. Acum locuiesc în Tel Aviv, dar când eram un tânăr executiv stăteam la New York. Călătoriile mele erau scurte atunci, majoritatea către Midwest şi uneori spre Coasta de Vest. Asta s-a schimbat la începutul anilor '90, când am fost însărcinat să studiez fezabilitatea extinderii Pepsi în România", relatează Aviad Meitar pentru New York Times. "Am aterizat în România în timpul unei furtuni de zăpadă. Erau minus şase grade. Nu ştiu ce-a fost în capul meu, purtam doar un costum uşor şi o pelerină de ploaie. Am îngheţat de frig. Dar era mai cald afară decât în maşină. Singurele automobile erau Daciile româneşti, nişte cutii de metal care sugeau frigul în interior. În maşină aveam dureri din cauza frigului şi mă gândeam că nu a fost o idee prea bună să merg acolo", notează el. Peisajul din Bucureşti de la începutul anilor '90 este dezolant, văzut prin ochii unui american. "Am mers probabil de 150 de ori în România. Părerea mea despre ţară a devenit tot mai bună, odată cu reformele politice, economice şi sociale. Era uimitor", îşi aminteşte el. Pepsi deţine acum în România opt mărci de băuturi şi snack-uri, având peste 2.000 de angajaţi pe plan local.