Brokerii nu se aşteaptă la corecţii prea mari pe Bursă dacă pică Guvernul

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax 26.10.2010

Bursa a scăzut uşor marţi, cu 0,5 procente, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au preferat să nu tranzacţioneze, ci să aştepte rezultatul votului de miercuri privind moţiunea de cenzură, astfel că lichiditatea pieţei principale a fost de numai 17,7 milioane de lei.

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au înregistrat corecţii mai vizibile decât media pieţei, coborând încă de la deschidere cu 0,7%, în timp ce bursa a stagnat. Ultimele operaţiuni cu titlurile celor cinci SIF-uri au fost efectuate la preţuri în medie cu 1,9% mai scăzute.

Totodată, cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au încheiat ziua la cotaţii în medie cu 0,6 procente, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu acelaşi procent faţă de nivelul de la finalul sesiunii de luni.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 1%.

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, consideră că cea mai mare parte dintre puţinii investitori prezenţi în piaţă au preferat să aştepte rezultatul votului moţiunii de cenzură din Parlament de miercuri, pentru a-şi putea face, ulterior, o strategie de investiţii.

"Pe lângă apatia care a caracterizat piaţa locală în ultimele luni, mai apare şi o instabilitate politică, o incertitudine, care îi determină să stea deoparte de piaţă chiar şi pe puţinii investitorii care mai tranzacţionează. Incertitudinea este, în acest moment, cel mai rău lucru pentru piaţă. Dacă un investitor ştie că lucrurile nu stau bine, că vin ştiri negative sau pozitive, reuşeşte să îşi facă o strategie, chiar şi pe termen scurt, însă în cazul de faţă nimeni nu se încumetă să ia o poziţie. Chiar dacă mâine moţiunea de cenzură va trece, iar Guvernul va cădea, nu cred că vom vedea corecţii de amploare în piaţă, pentru că aşa cum investitorii nu se mai entuziasmează tare la veşti bune, nu mă aştept să se panicheze la veşti proaste", a declarat Morariu.

Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi dezbătută şi votată miercuri, cu începere de la ora 11:00.

Morariu a adăugat că un alt factor pentru lichiditatea redusă este numărul mic de titluri şi instrumente de tranzacţionare, pe care investitorii de pe bursele mature le folosesc mai ales în momentele în care piaţa este în scădere.

Investitorii au realizat şi operaţiuni cu titluri de stat, produse structurate, contracte futures şi unităţi de fond, în valoare cumulată de 6,7 milioane lei (peste 1,5 mil. euro).

Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 17,7 milioane lei (milioane euro), Acţiunile SIF Oltenia şi SIF Moldova s-au poziţionat pe primele două locuri în topul lichidităţii, cu transferuri de 3,4 milioane de lei, respectiv de 2,4 milioane de lei. Preţul titlurilor a coborât cu 2% şi respectiv 2,4% faţă de nivelul de închidere de ieri.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,6%, scădere cu care a deschis şi bursa americană.