Lucian Croitoru despre bănci: Este ineficienţă când e necesară o marjă de 4% doar pentru costurile administrative

Când băncile au nevoie ca în costul unui credit să includă o marjă de 4% doar pentru a-şi acoperi costurile administrative - de la salariile angajaţilor până la chiriile pentru sediile unităţilor şi furnizori - ineficienţa este evidentă, spune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

Bancherii au subliniat mereu eforturile făcute pentru reducerea costurilor, dar la doi ani de la începutul crizei reţelele de unităţi şi numărul de angajaţi au scăzut foarte uşor faţă de vârfurile atinse în 2008, în timp ce vânzările lunare de credite s-au întors la nivelurile din 2006.

Steven van Groningen, şeful Raiffeisen Bank, argumenta într-o opinie publicată în ZF la începutul săptămânii că din costul unui credit în euro, 4% reprezintă doar costurile administrative ale băncii. Adăugând costul riscului de ţară de 3,5%, al riscului de credit de 2% şi costul rezervelor minime de 1%, o marjă de 9% este chiar uşor de "atins".
Cheltuielile mari cu provizioanele erau invocate în general de bancheri ca principal motiv al menţinerii dobânzilor la credite la niveluri ridicate, chiar în timp ce indicatorul Euribor a coborât cu patru puncte de la începutul crizei, până spre 1% pe an, iar BNR a redus aproape la jumătate cerinţele de constituire a rezervelor minime obligatorii pentru sumele în valută. Explicaţia dată de şeful Raiffeisen arată însă că ponderea cea mai importantă o au de fapt costurile interne.

"Îşi recunoaşte ineficienţa", punctează Croitoru. El a vorbit în ultima vreme de mai multe ori despre carenţa de eficienţă în sistemul bancar, avertizându-i totodată pe bancheri că nu vor putea să recâştige încrederea clienţilor cât timp nu dovedesc că fac eforturi pentru a reduce propria ineficienţă, care se regăşeşte şi în costul creditelor.
Totuşi, de ce au costurile administrative cea mai mare pondere în dobânda unui credit, când majoritatea băncilor percep inclusiv un comision lunar de "administrare" a creditului?

"Întotodeauna vor exista justificări, corecte sau nu, pentru preţuri. În ultimă instanţă, preţul reflectă atitudinea ta ca furnizor faţă de client, cât de mult vrei să vinzi. Dacă băncile ar fi cu adevărat motivate să dea credite, ar găsi soluţii să scadă dobânzile", comentează Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii.
Practic, bancherii nu au avut nevoie să vândă credite noi de la începutul crizei, în condiţiile în care clauzele contractuale le-au permis să urce costul împrumuturilor în derulare.
În oferta curentă, Raiffeisen încearcă să atragă clienţii cu o marjă de 5,5 puncte peste Euribor. Subsidiara grupului din Polonia vinde ipotecare în euro la o majră de 2,3 puncte procentuale peste Euribor.

"Costul creditului în România este relativ ridicat şi, într-adevăr, trebuie redus. Cum anume? Avem teoretic cinci elemente asupra cărora se poate acţiona: riscul de ţară, costurile administrative, costurile cu riscul, costul de rezervă minimă obligatorie şi marja de profit. Deocamdată, a cincea componentă a preţului creditului, profitabilitatea sistemului bancar, nu oferă multe posibilităţi, sistemul bancar în ansamblu fiind în pierdere", nota Van Groningen.
Bancherii au fost însă foarte blânzi când au "umblat" la costurile interne, invocând necesitatea menţinerii potenţialului de dezvoltare, pentru momentul când piaţa îşi va reveni. Deocamdată, clienţii existenţi trebuie însă să suporte costurile interne.

Cheltuielile cu salariile scad nesemnificativ
Cheltuielile cu personalul au fost doar uşor mai mici în primul semestru din 2010 faţă de perioada similară din 2009, când se plătiseră bonusurile aferente profiturilor grase obţinute în 2008, după cum arată datele din bilanţurile BRD sau Raiffeisen. Ajustările minore de personal şi remuneraţii nu au fost însă suficiente pentru a reduce cheltuielile cu salariile măcar la nivelul din 2008.
În iunie anul acesta, băncile aveau 67.151 de agajaţi, cu 6% mai puţini faţă de vârful înregistrat la sfârşitul lui 2008. Numărul de unităţi teritoriale a înregistrat de asemenea o scădere foarte uşoară, cu 5%, până la 6.235. În schimb, vânzările lunare de credite au fost în aprilie comparabile cu cele de la sfârşitul lui 2006 - începutul lui 2007, potrivit datelor BNR. Comparativ cu acel moment, băncile au însă cu 2.000 mai multe unităţi teritoriale şi aproa pe 3.700 de angajaţi "Reţelele băncilor s-au ajustat într-o mai mică măsură decât a scăzut valoarea afacerilor cu clienţii. Putem să presupunem şi existenţa anumitor ineficienţe", mai spune Radu Crăciun.

Multe unităţi, puţine credite
Într-o perspectivă regională, băncile locale nu au reuşit să vândă la fel de multe credite, deşi şi-au extins masiv reţelele teritoriale. Majoritatea unităţilor au fost însă deschise între 2006 şi 2008, astfel că nu au avut timp să îşi construiască portofolii de credite înainte de intrarea în criză. În aceste condiţii, portofoliul mediu de credite pentru fiecare unitate bancară era de 8 mil. euro în România, faţă de 13 mil. euro în Polonia sau 21 mil. euro în Ungaria, potrivit datelor prezentate de Banca Centrală Europeană în studiul EU Banking Structures. Astfel, băncile româneşti reuşesc să le depăşească doar pe cele din Bulgaria, unde raportul este de 4 mil. euro - credite pe unitate. Media locală ră mâne foarte departe de cele înregistrate în Austria (credite de 90 de milioane de euro pe unitate) sau Gre cia (credite de 40 mil. euro pe unitate), ţări din care provin cele mai multe grupuri bancare cu activitate în România.
"Aici se vede ineficienţa. Este esenţial pentru bănci să corecteze ineficienţa internă, astfel vor rămâne în postura de villain (personajul malefic - n. red.)", spune Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR pe probleme de politică monetară.