Ce contracte îi ţin în viaţă pe marii constructori

Ziarul Financiar 27.10.2010

Romeo Boţocan, şeful firmei de construcţii Max Boegl, enumeră cele mai importante contracte în derulare de pe piaţa locală ale firmei germane: autostrada Medgidia-Constanţa, stadionul Lia Manoliu şi centura oraşului Sibiu. Trei proiecte mari, cu o valoare cumulată de 350 de milioane de euro, dar care ar trebui finalizate integral în următoarele opt luni. "Ar mai fi de menţionat şi demararea de curând a străpungerii Splaiul Independenţei - Autostrada A1, valoarea contractului semnat în 2007 fiind de 146 de milioane de euro", mai precizează Boţocan.

Situaţia firmei nu este singulară. Potrivit informa­ţiilor existente, maghiarii de la Arca­dom, care au avut anul trecut venituri de 35 mil. euro din lu­crările realizate la mallul Atrium Center din Arad, vor în­re­­gistra în acest an o scădere sem­­nificativă a veniturilor, ţinând cont că proiectul de la Arad a fost finalizat în pri­mă­vară, iar alte contracte de acest gen nu au fost începute. Asemănătoare este situaţia firmei israeliene Danya Cebus, constructorul mallului Cotroceni Park, care anul trecut a intrat în topul constructorilor cu afaceri de 118 milioane de euro.

Firma mai are în prezent în lucru doar o serie de proiecte de locuinţe mai mici şi intenţionează să intre pe piaţa de infrastructură, unde însă lucrurile nu par mai "roz" decât la unele centre comerciale. "Anul acesta a fost «rateul» cu parteneriatul public-privat de la Comarnic-Braşov cu Vinci Aktor, licitaţia pentru extinderea reţelei de metrou care nu este finalizată şi licitaţia de la Deva - Orăştie, care din câte ştiu nu este nici aceasta finalizată. Din păcate, alte noutăţi nu prea sunt. La metrou ştiu că erau la un moment dat vreo 23-24 de firme interesate. În rest, n-au fost licitaţii spectaculoase în acest an", spune Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO). El adaugă la această listă şi continuarea procesului de extindere a reţelei de hipermarketuri Kaufland, care atacă oraşele medii din Transilvania şi ar putea investi anul viitor alte câteva zeci de milioane de euro în magazine.

Marile contracte din urmă­torii ani ar trebui să vină tot din infrastructură, unde însă la ora actuală de lucrează la doar circa 300 de kilometri de autostrăzi şi centuri ocolitoare ale marilor oraşe, la nivel de autostradă. Cel mai mare proiect de infrastructură în derulare este pe mâinile americanilor de la Bechtel care lucrează la tronsoanele Câmpia Turzii - Gilău şi Suplacu de Barcău - Borş ale Autostrăzii Transilvania, în timp ce un al doilea proiect important de autostradă în derulare - Moara Vlăsiei Ploieşti, tronson de 42,5 kilometri - este împărţit de firmele locale PA&CO Internaţional (Costel Căşuneanu), Euro Construct Trading '98 (Dan Besciu), Spedition UMB şi Com-Axa (Dorinel Umbrărescu). Un alt contract important în derulare al unui antreprenor român din construcţii este modernizarea şi reabilitarea DN 67C Bengeşti - Sebeş, cunoscut drept Transalpina, drum cu o lungime de 148 de kilometri.

Proiectul a fost câştigat de către firma Romstrade a lui Nelu Iordache, iar valoarea estimată a contractului este de 385 de milioane de euro. Vor fi fonduri pentru finalizarea unui asemenea proiect, în condiţiile în care constructorii se plâng că nu pot lucra în condiţiile în care statul întârzie cu lunile să îi plătească? "Pledăm acum pentru o abordare mai fermă în vederea inventarierii cât mai complete, nu zic exhaustive, a investiţiilor publice începută încă din anii '90. Trebuie stabilit care sunt necesare şi care sunt cele pentru care nu se pot aloca bani în viitorul apropiat şi mediu, deoarece sunt multe investiţii începute fără a avea resurse de a fi finalizate.

Din acest motiv sunt multe firme încurcate. Pe lângă faptul că nu pot fi începute proiecte noi, trebuie achitate şi datoriile acumulate de către stat, şi nu mă refer doar la rambursările de TVA, ci la lucrări executate şi neachitate", a conchis Plosceanu. Max Boegl n Autostrada Medgidia - Constanţa, contract în valoare de 168 de milioane de euro, semnat în martie 2009, cu termen de finalizare iunie 2011; n Stadionul Naţional Lia Manoliu, contract de 140 de milioane de euro, a cărui finalizare este programată pentru mai 2011; n Varianta de ocolire în regim de autostradă a oraşului Sibiu, contract de 49 de milioane de euro a cărui finalizare este programată în decembrie 2010. Romstrade n Modernizarea şi reabilitarea DN 67 C Bengeşti - Sebeş (Transalpina), drum cu o lungime de 148 de kilometri. Valoarea contractului: 385 de milioane de euro; n Modernizare Aeroportului Internaţional George Enescu Bacău: 45 mil. euro pentru construirea unui nou terminal, a unei parcări şi a unei piste noi; n Reabilitarea şi extinderea la patru benzi a 22 de kilometri din centura de sud a Capitalei, în consorţiu cu Euro Construct Trading '98 şi Consitrans, contract de 27 de milioane de euro. FCC Construccion n Construcţia Pasajului Basarab din Bucureşti, proiect de 210 milioane de euro, care ar trebui finalizat în urmatoarele luni; n Autostrada Arad-Timişoara de 32,2 kilometri, în consorţiu cu firmele Porr şi Astaldi, contract semnat în decembrie 2008; n Centura de nord a Bucureştiului, tronsonul Mogoşoaia - Otopeni (4,6 km), realizat în consorţiu cu subsidiara Alpine, contract de 51,2 mil. lei (12 mil. euro). Bechtel - Autostrada Transilvania Cel mai mare proiect de infrastructură în derulare este pe mâinile americanilor de la Bechtel care lucrează la tronsoanele Câmpia Turzii - Gilău şi Suplacu de Barcău - Borş ale Autostrăzii Transilvania. În vara acestui an lucrările erau la un stadiu de execuţie de 40%, astfel că americanii vor mai avea probabil câţiva ani de lucru până când de la Braşov la Borş se va putea circula exclusiv pe autostradă.