Cine a zis că nu se mai fac hipermarketuri?

Autor: Mihaela Popescu 27.10.2010

Operatorii de hipermarketuri se pregătesc pentru cel mai expansiv an al lor în criză, 2011, deşi pe piaţă nu au apărut încă semnalele de redresare a consumului. Cu aproximativ 19 magazine noi pe hârtie sau în construcţie şi investiţii totale estimate de ZF la 250 mil. euro, retailerii dau semnalul revenirii pieţei şi ar putea susţine în acelaşi timp redresarea businessului constructorilor.



Toate lanţurile de hipermarketuri vor avea deschideri de magazine noi în 2011. Deşi ritmul de expansiune este la jumătate faţă de cel înregistrat în 2007 sau 2008, acesta va fi primul an în criză în care proiectele de hipermarketuri noi se dezgheaţă. De altfel, la nivelul pieţei, nimeni nu se mai aşteaptă să vadă reluarea ofensivei marilor retaileri alimentari pentru cote de piaţă cu aceeaşi viteză ca în perioada 2006-2008, când reţelele Real, Kaufland şi Auchan făceau primii paşi în România. Cora, retailerul cel mai puţin expansiv în perioada explozivă a consumului, îşi ia revanşa anul viitor, când ar putea avea 5 inaugurări de magazine.

De partea cealaltă, Carrefour - cel mai mare jucător de pe piaţă - ar putea avea un singur proiect de extindere finalizat anul viitor, în Bucureşti, într-un spaţiu închiriat încă din 2007. Compania nu a comunicat până acum care sunt planurile sale pentru 2011. Retailerul francez a avut în criză cea mai abruptă schimbare de strategie la nivelul expansiunii: de la ritmuri de 7 magazine noi pe an, anunţate în planul său de afaceri până în 2012, reţeaua de hipermarketuri a ajuns anul acesta la o singură inaugurare. Consultanţii spun că acesta este al doilea start al expansiunii hipermarkturilor în România, însă va fi sub semnul precauţiei. "Este de aşteptat ca de anul viitor să fie reluată dezvoltarea lanţurilor de hipermarketuri la nivel local. Mă aştept să văd o expansiune mai precaută a retailerilor de profil, cu o atenţie mai mare nu doar la potenţialul amplasamentelor alese, ci şi la formatele de magazine construite.

Este posibil ca operatorii să-şi facă reţele mixte de magazine prin ajustarea formatelor în funcţie de oraşele în care vor intra", a declarat Ionuţ Pascu, Senior Project Manager al companiei de consultanţă Roland Berger Strategy Consultants. Volume susŢinute de extindere Contracţia consumului, estimată la 10%, a adus anul trecut scăderi de vânzări în hipermarketurile mai vechi de pe piaţă. De exemplu, Cora, singurul operator străin care nu s-a extins anul trecut, a raportat un declin al vânzărilor de 5% în 2009 faţă de 2008. Per ansamblul pieţei, deşi reţelele de profil au raportat creşteri ale afacerilor în 2009, vânzările pe metru pătrat în euro s-au contractat cu 16% faţă de anul anterior, potrivit unei analize realizate de ZF. Retailerii nu văd încă semnalele unei redresări a consumului în 2011, din cauza reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi a majorării TVA la 24%, măsuri de austeritate bugetară care ar putea fi menţinute şi anul viitor.

De ce se extind încă hipermarketurile?

"În ultimii doi ani operatorii s-au concentrat pe eficientizarea businessului în magazinele mai vechi şi nu pe expansiune, angajamentul investi­ţional pentru proiecte noi fiind mare comparativ cu alte segmente din retail. Pentru 2011 au fost stabilite strategiile de dezvoltare la nivelul marilor grupuri care cu siguranţă iau în calcul şi pieţele emergente, printre care se numără România, pentru că pe termen mediu şi lung încă se poate miza pe creşteri de afaceri venite din aceste regiuni", a explicat Pascu. Ce argumente pro-expansiune ale hipermarketurilor vede reprezentantul Roland Berger? Chiriile încă în scădere în 2010, costurile cu forţa de muncă sau cele logistice mai reduse faţă de nivelul înregistrat anterior crizei sunt câteva dintre beneficiile expansiunii într-o astfel de perioadă, potrivit lui Ionuţ Pascu. O gur de oxigen pentru constructori? Cele 19 proiecte noi pentru 2011 centralizate de ZF ar putea genera un business de peste 100 mil. euro constructorilor agreaţi de retaileri. Printre aceştia se numără firmele IBT ROM Construct SRL - antreprenorul general al proiectului Cora din Drobeta-Turnu Severin - şi Real Design - constructorul centrului comercial Colosseum din Capitală în care vor fi deschise anul viitor magazinele Carrefour şi Leroy Merlin. "Creşterea investiţiilor în hipermarketuri poate fi un stimulent pentru businessul constructorilor, dar cu efecte prea mici la nivelul întregului sector de construcţii: segmentul rezidenţial va merge probabil cu frâna de mână trasă şi în 2011, iar elementele care ţin de infrastructură nu vor constitui nici ele un sprijin pentru redresarea afacerilor din domeniul construcţiilor", a afirmat Ionuţ Pascu. Ce malluri se ocup În 2011 Cele mai multe inaugurări de magazine vor fi în centre comerciale sau parcuri de retail. De exemplu, Auchan va intra anul viitor în două malluri - Palas din Iaşi şi Polus Center din Constanţa - însă doar în primul dintre acestea va fi chiriaş.

Reprezentanţii Real nu au dat detalii despre planurile de expansiune pe 2011, precizând doar că pe termen mediu reţeaua va inaugura 2-3 unităţi pe an. Este posibil ca retailerul german să meargă în special în spaţii închiriate, în parcuri de retail sau malluri, aşa cum a procedat până acum. Odată cu reluarea expansiunii în 2010, francezii de la Cora au mizat mai mult pe parteneriatele cu dezvoltatorii de centre comerciale decât pe propriile proiecte, ceea ce reprezintă o schimbare la nivel de strategie. Proiectele de expansiune pregătite anterior crizei la Constanţa şi Piteşti, oraşe în care reţeaua a achiziţionat două terenuri în perioada 2007-2008, sunt încă într-un stadiu incipient: la Piteşti retailerul nu are încă autorizaţia de construire, în timp ce în Constanţa nu a fost demarat până acum şantierul pentru noul magazin, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii autorităţilor locale.

În schimb, Cora a anunţat deschiderea unei unităţi la Constanţa spre finele acestui an, în centrul comercial City Park în care a operat anterior reţeaua SPAR. De partea cealaltă, Kaufland este singurul operator care ar putea merge în expansiune doar în spaţii proprii, de tip "stand alone" (independente de alte formate de comerţ). Reprezentanţii retailerului deţinut de grupul LIDL & Schwarz nu au oferit informaţii despre planurile de expansiune pe anul viitor, însă este posibil ca reţeaua să continue extinderea în acelaşi ritm ca în 2010. În urmă cu aproximativ un an, Kaufland a luat un credit de 150 mil. euro de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru finanţarea expansiunii în 20 de oraşe mici. De la momentul accesării creditului şi până în prezent retailerul a deschis aproximativ zece magazine. Kaufland ar putea deveni în acest an sau în 2011 noul lider al segmentului de hipermarketuri, luând locul francezilor de la Carrefour, datorită pariului său pe expansiune. Carrefour a fost anul trecut cea mai mare reţea de profil după vânzări, compania raportând la Ministerul de Finanţe o cifră de afaceri de 1,03 miliarde de euro. Piaţa locală a hipermarketurilor este estimată în prezent la peste 3-3,2 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproape jumătate din vân­zările realizate în retailul modern.