Trei manageri români şi un străin au pe mână singurul business românesc listat la Londra

Autor: Ioana David 28.10.2010

În ultimii doi ani A&D Pharma, singurul business românesc listat pe Bursa de la Londra, a adus noi manageri la conducerea grupului, ei fiind cei care au acum pe mână afaceri de peste ju­mătate de miliard de euro.

Conducerea executivă a companiei a fost preluată din vara anului 2008 de către Robert Popescu, iniţial cu rol interimar. Popescu, 45 de ani, a lucrat anterior în cadrul unei alte companii de distribuţie, Relad, din 2001 până în 2007. Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, înainte să vină în industria de medicamente, el a lucrat în cadrul Apache Software, din domeniul IT.

A&D Pharma, un business pornit la începutul anilor '90 de patru oameni de afaceri de origine libaneză, este în prezent cel mai mare jucător din industria de medicamente, care anga­jează aproximativ 3.200 de persoane.

A&D Pharma este structurată în mai multe linii de business, dintre care cea mai vizibilă este reţeaua de farmacii Sensiblu, care are 230 de unităţi, şi cea de clinici Anima - cu patru unităţi. Cea mai mare divizie este însă cea de distribuţie, Mediplus, care rulează anual peste 380 mil. euro. Compania deţine însă şi o divizie de sales&marketing.

Echipa care a readus compania pe profit

După preluarea funcţiei de CEO, Popescu a demarat un proiect de reor­ganizare a A&D Pharma, care a readus pe profit businessul după pierderi de

2,3 mil. euro în 2008. Reorganizarea a vizat atât liniile de business, cât şi nu­mărul de angajaţi. În primele şase luni ale acestui an A&D Pharma a înre­gistrat o creştere de 90% a profitului, până la 17,5 mil. euro, şi un plus de 30% al afacerilor, la 303,2 mil. euro.

Popescu, care conduce şi reţeaua de farmacii Sensiblu, lucrează pe partea financiară cu Florin Buligoanea, 38 de ani, numit de acţionari pe poziţia de CFO anul acesta după ce a mai lucrat în cadrul grupului în intervalul 2000-2007.

După 2007, Buligoanea a fost consultant al A&D Pharma şi este unul dintre managerii din vechea conducere a grupului, alături de Dragoş Dinu (fostul CEO), Vivian Diaconescu (fos­tul şef al diviziei de marketing&sales) şi Claudiu Opran (fostul şef al reţelei Sensiblu).

El deţine un pachet de 2,25% din acţiunile companiei.

Singurul străin din conducerea A&D Pharma este Jean-Michel Lespi­nasse, recrutat anul trecut pentru funcţia de chief operating office (COO) al divizia de marketing & sales. Lespinasse a lucrat în intervalul 1996-2006 în cadrul Bristol-Meyers Squibb (BMS), unde a ocupat poziţii precum director analize financiare şi planificare pentru Europa Centrală şi de Est, di­rector financiar - Rusia, senior director, finanţe şi operaţiuni pentru pieţele de export, iar după anul 2002, director ge­neral Rusia, Ucraina şi alte ţări din Comunitatea Statelor Independente (Belarus, Caucaz, Kazahstan). El a mai lucrat în cadrul Delta Medical Rusia, companie care se ocupă de promovarea medicală în Ucraina şi Rusia, în poziţia de chief operations officer.

Cel mai nou membru al echipei de conducere este Cristian Sas, şeful diviziei de clinici, numire anunţată de companie luna aceasta.

Anterior, Cristian Sas a lucrat în cadrul Allianz-Tiriac Asigurări, dar cunoaşte şi piaţa serviciilor medicale private, lucrând la Clinica Polisano şi Centrul Medical Unirea (CMU) timp de mai mulţi ani. Atât Clinica Polisano, cât şi CMU se află între primii zece jucători de pe piaţa serviciilor medicale private.

Joacă tare pe piaţa de clinici

Prima clinică Anima a fost deschisă în urmă cu şase luni, iar în prezent sunt operaţionale patru unităţi. A&D Pharma a anunţat chiar ieri deschiderea celei de-a patra unităţi, până acum conturând un plan de extindere extrem de agresiv.

Întreagă piaţa de servicii medicale private traversează de altfel o perioadă extrem de efervescentă, dar extinderea puternică a companiei era de aşteptat având în vedere dimensiunea A&D Pharma.

Anima a încheiat deja contracte pentru abonamente cu mai multe companii precum Orange, Porsche Bank, KPMG, Romtelecom, RBS. Cel mai recent, firma a semnat cu G4S pentru medicina muncii. G4S se află în topul celor mai mari 20 de angajatori din România, în condiţiile în care doar 13 firme private din economie au mai mult de 10.000 de angajaţi.

Citiţi mai multe în anuarul "Who's Who in Business - Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business", lansat în această săptămână de Ziarul Financiar

A&D Pharma în cifre: