Tabără: Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţii

Autor: Mediafax 30.10.2010

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că are informaţii potrivit cărora există persoane care cumpără "mii de hectare" de teren şi trăiesc astfel din subvenţia la hectar, precizând, însă, că se are în vedere penalizarea acestora, scrie Mediafax.

"Am semnale că există cumpărători de terenuri cu miile de hectare care trăiesc din subvenţia la hectar. Le convine să ia 81 de euro, mai vin alţi 50, cât am dat anul acesta, şi să stea. Nu vom lăsa chestiunea respectivă. Legea e elaborată, dar am retras-o din înaintarea către Guvern pentru a o pune în discuţie publică referitor la cuantumul acestei penalităţi. Nu voi putea obliga pe nimeni să cultive terenul, dar să îl oblig să-l cureţe, pot să o fac", a declarat Valeriu Tabără.

Ministrul a spus că, în România, sunt aproximativ trei milioane de hectare necultivate, precizând că "vegetaţia de pe aceste terenuri ar putea fi transformată în carne sau în produse agricole".Citiţi mai mult despre subvenţiile acordate proprietarilor de terenuri pe www.mediafax.ro