Construcţiile se lovesc de pragul de jos în 2011

Autor: Mediafax 31.10.2010

Piaţa construcţiilor a fost susţinută în acest an în principal de lucrările de reparaţii, situaţie care va fi valabilă şi anul viitor, când ar putea fi atins punctul critic de minus în acest domeniu, urmat în 2012 de revenirea pe creştere, apreciază preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu, citat de Mediafax.

"Evoluţia pieţei din 2010 este inferioară celei din 2009. Este al doilea an consecutiv de contracţie a valorilor din piaţă şi din păcate, după discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional săptămâna trecută şi după reacţiile pe care le avem în urma consultărilor cu reprezentanţii guvernamentali, premisele sunt şi pentru 2011 de menţinere a contracţiei", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii.

El a precizat că menţinerea pieţei în 2011 la nivelul din acest an reprezintă un scenariu optimist. Citiţi mai mult despre piaţa construcţiilor în 2011 pe www.mediafax.ro