Afacerile Oltchim au început să-şi revină. S-au oprit pierderile?
Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT)
spune că a reuşit să redreseze activitatea firmei revenind pe
profit în luna septembrie pentru prima dată în ultimii doi ani după
ce a îmbunătăţit segmentele de activitate care nu depind de etilena
pe care Arpechim o furniza companiei.
În luna septembrie din 2008 Petrom a sistat activitatea Arpechim,
care livra către Oltchim cea mai mare parte a materiei prime, de la
acea dată combinatul acumulând pierderi de aproape 600 mil. lei
(circa 145 mil. euro).
În trimestrul al treilea din acest an rezultatele Oltchim au
înregistrat o îmbunătăţire, compania reducându-şi pierderile de
peste 50 de ori faţă de acelaşi interval din 2009, până la circa un
milion de lei (235.000 de euro), în condiţiile în care afacerile
combinatului s-au majorat cu 43%, la 367,7 mil. lei (86,4 mil.
euro).
"În paralel cu achiziţia petrochimiei, Oltchim a îmbunăţit
funcţionarea instalaţiilor care nu sunt dependente de consumul de
etilenă, astfel încât să se eficientizeze activitatea chiar şi în
condiţii de funcţionare redusă", au precizat reprezentanţii
Oltchim.
Afacerile companiei din luna septembrie s-au cifrat la 132,5 mil.
lei (31 mil. euro), iar conducerea societăţii estimează că
vânzările vor urca în octombrie la 31,8 mil. euro şi la 40,6 mil.
euro în penultima lună a anului. Afacerile prognozate din luna
noiembrie sunt însă condiţionate de asigurarea de către combinat a
finanţării necesare furnizării materiei prime necesare pentru
pornirea instalaţiilor petrochimiei Arpechim, ale cărei active au
fost achiziţionate de Oltchim la începutul anului.
Conducerea combinatului chimic a declarat săptămâna trecută pentru
Ziarul Financiar că a finalizat lucrările de revizie şi de
reparaţii în vederea repornirii instalaţiilor petrochimiei de la
Piteşti şi că în prezent face demersurile necesare în vederea
atragerii de împrumuturi pentru asigurarea capitalului de
lucru.
La finele lunii septembrie, acţionarii combinatului au aprobat
contractarea unor împrumuturi bancare în valoare de 100 mil. euro,
dintre care 40 mil. euro erau destinate lucrărilor de repornire a
instalaţiilor de la Piteşti, iar restul pentru capital de lucru
necesar punerii în funcţiune integrată a combinatului.
Între timp, principalul acţionar minoritar al Oltchim, grupul
german PCC, care deţine o participaţie de 12,15% din capital, a
contestat în instanţă decizia luată de acţionari privind
contractarea noilor credite pe motiv că împrumuturile erau
garantate cu activele petrochimiei Arpechim care fuseseră
achiziţionate de companie cu un euro. Reprezentanţii PCC consideră
că activele preluate au fost reevaluate artificial la 89,5 mil.
euro.
În ciuda revenirii afacerilor, situaţia financiară a companiei este
în continuare precară, la data de 31 septembrie combinatul având
datorii de 2,19 mld. lei (515 mil. euro). Valoarea contabilă a
firmei era una negativă, de circa -150 mil. euro.
Afacerile Oltchim din primele nouă luni ale anului au ajuns la
909,1 mil. lei (217,3 mil. euro), în creştere cu 14,8% faţă de
intervalul ianuarie-septembrie din 2009. Deşi mai mari, vânzările
înregistrate de companie sunt mult în urma previziunilor de la
începutul anului, când conducerea estima că afacerile o să urce în
acest an de 2,5 ori, până la 2,66 mld. lei (circa 625 mil.
euro).
După primele nouă luni din 2010, Oltchim a înregistrat pierderi de
178,2 mil. lei (42,6 mil. euro), uşor mai ridicate comparativ cu
perioada similară din 2009.
Acţiunile Oltchim au câştigat vineri 1,3% şi au închis ziua la un
preţ de 0,227 lei, nivel la care capitalizarea companiei este de
18,2 mil. euro.