Reuters: Mark Mobius, de la Franklin Templeton, este anchetat în Turcia pentru suspiciuni de manipulare a bursei - surse

Ziarul Financiar 01.11.2010

Autoritatea bursieră din Turcia a lansat la cererea investitorilor o investigaţie împotriva lui Mark Mobius, managerul diviziei de investiţii pe pieţele emergente din cadrul Franklin Templeton - administratorul Fondului Proprietatea - pentru suspiciuni de manipulare a pieţei de capital, scrie Reuters.

Surse din cadrul autorităţii bursiere (SPK) au spus că investigaţia are legătură cu afirmaţiile făcute de Mobius săptămâna trecută, potrivit cărora "bursa va scădea cu 15-20% până la sfârşitul anului".

Bursa din Turcia a înregistrat o creştere puternică în acest an, respectiv de 31%, şi a închis luni în scădere cu 3%. Reuters nu a reuşit să contacteze reprezentanţi ai companiei pentru comentarii.

Franklin Templeton Investment Management a fost desemnat în septembrie administrator al Fondului Proprietatea.