Insistenţă pe sex/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 04.11.2010

Ultimele două apariţii din de-acum faimoasa colecţie a Editurii Humanitas fiction Raftul Denisei - coordonată cu dibăcie de Denisa Comănescu - merită atenţie aparte atât prin numele autorilor, scriitori cu anume faimă, chiar premiaţi, deschizători de drumuri noi şi imitaţi, cât şi prin subiecte şi cu deosebire un fel de obsesie pentru sex. Fireşte, acţiunea se desfăşoară în aşa fel şi personajele acţioneză într-un mod care justifică o asemenea insistenţă - într-una dintre cărţi e descris un mediu suburban, dominat de droguri şi beţii şi în care aberaţiile sexuale sunt la ele acasă, iar în celălalt, dimpotrivă, dar eroul, un medic psihiatru, e nevoit să asculte obsesiile pacienţilor, copleşitor sexuale, şi ajunge să se molipsească. Ambele romane, bine scrise de altfel, dar gusturile nu se discută, aparţin unui curent care pare să domine la ora actuală în Apus. Şi nu numai.

Hubert Selby Jr. - "Ultima ieşire spre Brooklyn". Traducere de Adrian Buz.
Hubert Selby Jr. (1928-2004) este unul dintre scriitorii-fetiş ai Americii. A avut o viaţă agitată, la 15 ani a renunţat la studii şi s-a angajat în marina comercială americană, particpând la al doilea război mondial, A făcut turbeculoză, a suferit câteva operaţii şi a rămas fără un plămân şi 11 coaste. A început să scrie când a devenit dependent de morfină. În 1961 i s-a intentant primul proces pentru obscenitate, după publicarea nuvelei "Tralala", care a devenit în 1964 un capitol din romanul de debut, cel de faţă, roman acuzat de obscenitate în Marea Britanie şi interzis în Italia. A scris foarte mult, a câştigat din scenarii de film şi televiziune.
"Acest roman va exploda ca un proiectil diabolic şi va fi citit cu înfrigurare şi peste o sută de ani", scria Allen Ginsberg despre prima carte a lui Hubert Selby Jr. La peste patru decenii de la publicare, "Ultima ieşire spre Brooklyn" confirmă spusele poetului american. Suscitând reacţii extreme încă de la apariţie, de la contestări furibunde la veneraţie pură şi necondiţionată, "Ultima ieşire..." aduce pentru prima oară la lumină universul dezmoşteniţilor Americii, o lume trezită din Marele Vis American la realitatea crudă şi fără speranţă. Din ea fac parte Tralala, prostituata care îşi ratează unica şansă la fericire, Harry, muncitorul ce descoperă în timpul unei greve adevăruri de neconceput despre sine, Georgette, travestitul condamnat la iubiri sordide, Vinnie, bătăuşul fără scrupule pentru care suferinţa celorlalţi este singurul divertisment. O carte populată de efigiile unei umanităţi pentru care alcoolul, drogurile şi violenţa sunt singurele soluţii şi perspective. Criticii au spus că acest roman reprezintă, alături de romanele lui Burroughs şi Kerouac, actul de naştere al unei noi literaturi.

Hanif Kureishi - "Am ceva să-ţi spun". Traducere din engleză şi note de Ariadna Grădinaru. O carte în care, în jurul eroului, un medic psihiatru, roiesc zeci de personaje, cele mai multe obsedate sau dezechilibrate, şi care ajung să-l influenţeze şi pe cel cărora li se confesează. O lume britanică şi londoneză la polul opus morgăi romanelor elisabetane, care, chiar dacă nu e adevărată întru totul, are o doză copleşitoare de realitate. Scriitorul este un britanic cu origini pakistaneze, foarte cunoscut şi premiat pentru scenariile sale. Eroul este un bărbat care îmbătrâneşte, care ştie să rezolve problemele pacienţilor, dar nu are niciun talent să-şi pună ordine în propria viaţă.